Redacția

Redacția

Conform datelor agregate de Agritel și citate de agențiile de presă, agricultorii din Hexagon previzionează că la finele anului agricol în curs ar urma să strângă în silozuri nu mai puțin de 39,17 milioane tone, a doua cea mai mare producție din istorie.

Potențialul record ar putea fi atins chiar dacă temperaturile-record nu au afectat randamentele, care vor fi cu până la 14,9% mai ridicate decât cele de anul trecut.

Pe plan naţional, analiștii Agritel au calculat un randament la actuala recoltă de 7,82 tone pe hectar, cu 12% peste nivelul din 2018, an în care condițiile agrometeo nefavorabile au afectat culturile, şi cu 7,5% peste media din ultimii cinci ani - excluzând recoltele excepţional de ridicate şi de scăzute din 2015 şi 2016.

„Deşi recoltarea nu s-a finalizat deplin în regiunile de lângă Canalul Mânecii, randamentele raportate sunt bune, nefiind afectate de temperaturile record”, a spus Michel Portier, directorul firmei franceze de consultanţă Agritel, citat de Reuters, preluată de Agerpres.

Totodată, totalul însămânțat a crescut cu 2,66 procente, până la cinci milioane de hectare, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, se menționează în raportul sursei citate.

Unul din cei mai mari exportatori de grâne din Franţa – Soufflet - estimează că recolta de grâu moale din acest an se va situa între 38 şi 39 de milioane de tone, dar încă trebuie recoltată 20-25% din producție.

Fermierii din Hexagon se așteaptă să consolideze în silozuri, în 2019, o cantitate de 37 milioane de tone de grâu, cu 8,5% mai mult decât în 2018, a anunţat în iulie 2019 Ministerul francez al Agriculturii cu ocazia publicării primelor sale estimări referitoare la recolta din acest an.

Potrivit Mediafax, un fost ofițer de poliție judiciară, Valeriu Șuhan, este de părere că Gheorghe Dincă ar fi „șiret”, i-ar „plimba” pe anchetatori și s-ar teme de o eventuală descoperire a altor crime sau a unor potențiali complici.

„Gheorghe Dincă, prezumtivul asasin, se manifestă cu o șiretenie oarecum surprinzătoare, având în vedere cel puțin, aparențele create în legătură cu persoana sa, pentru că până la urmă, hai s-o spunem pe șleau, nu pare fi tipul pe care îl dă mintea afară din casă. Dacă mai adăugăm și antecedentele sale medicale din perspectivă psihiatrică, avem o imagine completă a individului. Cu toate acestea, mie cel puțin, mi se pare că Dincă a adoptat o tactică de apărare destul de eficientă combinând recunoașterea formală a omorurilor, cu lipsa de consistență a dezvăluirilor privind modalitatea de suprimare a celor două copile, dar și locul în care s-ar afla cadavrele lor, în întregime sau în parte. Da, Dincă e șiret, dar iată, îi merge”, a afirmat Șuhan pentru agenția de presă.

El ia în calcul faptul că Dincă îi „plimbă” pe anchetatori, ceea ce diminuează presiunea anchetei propriu-zise.

„Părerea mea e că Dincă îi cam «plimbă» pe anchetatori, iar aceștia se cam lasă scoși la plimbare. Ca urmare, presiunea anchetei propriu-zise diminuează, anchetatorii poziționându-se astfel încât nu-și prezervă avantajul ofensivei firești, dată fiind situația. Deocamdată, Dincă e lăsat să «joace», ceea ce pentru mine, e de mirare. Întrebarea pe buzele tuturor este unde sunt cadavrele al căror omor a fost recunoscut de către Dincă. Chiar atât de tâmpit să fie Dincă încât nu-și mai aduce aminte cum a săvârșit un omor cu trei zile înainte și cum și unde a «scăpat» de cadavru?! Puțin probabil ori, atunci, trebuie să existe un alt motiv al «amneziei» sale - frica pentru descoperirea altor omoruri, acoperirea unor alte infracțiuni și/sau complici, sau a unor legături periculoase cu persoane cu un mare astfel de potențial, nici una dintre variante nu poate fi exclusă în acest moment”, mai sune Șuhan.

Totodată, fostul ofițer mai precizează faptul că în prezent nu există probe clare privind crimele, în ciuda faptului că Dincă le-a recunoscut. Potrivit sursei citate, există probe care dovedesc doar prezența cel puțin a Alexandrei în mașina și în casa lui Dincă.

„Că ar fi incinerat un cadavru în curtea casei într-un butoi sau cazan, nici nu aș vrea să comentez. Hai, să stăm strâmb și să judecăm drept, probe clare privind omorurile nu există. Da, sigur, există probe care dovedesc prezența cel puțin a copilei Alexandra în mașina și în casa lui Dincă dar, atât. E absolut necesar ca ancheta să capete ritm iar asta înseamnă că tactica trebuie urgent revizuită. Este doar părerea mea”, a conchis Valeriu Șuhan.

• În 2018, şoferii care au adormit la volan au provocat 190 de accidente rutiere grave, soldate cu 67 de morţi;
• Cele mai multe accidente rutiere grave pe fondul adormirii la volan au avut loc în zilele de duminică şi sâmbătă şi pe drumurile naţionale;
• Să conduci după ce ai fost treaz 18 ore la rând este similar cu a conduce cu o alcoolemie de 0,05%;
• Accidentele provocate de oboseală au o probabilitate de 2 ori mai mare să fie fatale;
• Campania naţională de siguranţă şi prevenţie rutieră FII TREAZ LA VOLAN! revine pentru al patrulea an consecutiv şi aduce în prim plan pericolele oboselii pentru conducătorii auto.

Când vine vorba despre factorii care cresc riscul unui accident rutier, viteza excesivă, distragerea atenţiei sau consumul de băuturi alcoolice se numără printre cei mai cunoscuţi. Mai există, însă, un risc despre care se vorbeşte mai puţin, dar care este la fel de periculos şi ale cărui efecte sunt comparabile cu cele ale şofatului sub influenţa alcoolului: oboseala la volan.

Unul dintre cele mai grave efecte ale oboselii este reprezentat de adormirea la volan, însă nu se limitează doar la acest aspect. Oboseala are efecte asupra abilităţilor conducătorilor auto, reducându-le capacitatea de concentrare şi atenţie, încetinind timpii de reacţie şi afectând abilitatea acestora de a lua decizii.

Mai mult decât atât, efectele oboselii la volan sunt comparabile cu cele ale conducerii sub influenţa alcoolului. Potrivit studiilor, să conduci după ce ai fost treaz 18 ore la rând este similar cu a conduce cu o alcoolemie de 0,05%. Dacă ai fost treaz timp de 24 de ore şi conduci este ca şi când ai avea o alcoolemie de 0,10%1.

De asemenea, se estimează că accidentele provocate de oboseală au o probabilitate de 2 ori mai mare să fie fatale2 comparativ cu alte tipuri de accidente rutiere, deoarece, în astfel de momente, şoferii nu mai iau niciun fel de măsuri preventive: nu poţi pune frână dacă eşti adormit.

Tocmai de aceea, ediţia a IV-a a campaniei FII TREAZ LA VOLAN!, care se desfăşoară până pe 10 septembrie a.c., aduce în atenţia şoferilor, şi nu numai, măsurile pe care conducătorii auto le pot lua pentru a reduce efectele acestui risc.

România, 2018: 190 de accidente grave din cauza adormirii la volan

Conform datelor Inspectoratului General al Poliției Române – IGPR, în anul 2018, la nivel național, au fost înregistrate 190 de accidente rutiere grave, pe fondul adormirii în timpul conducerii autovehiculului, în urma cărora 227 de persoane au fost rănite grav și 67 au decedat.

Situaţia este uşor îmbunătăţită faţă de anul precedent, însă rămâne la fel de gravă: în 2017, au fost înregistrate 200 de accidente rutiere grave din cauza adormirii şoferilor la volan, în urma acestora 235 de persoane fiind rănite grav şi 69 pierzându-şi viaţa.

Weekend-urile, dimineţile şi drumurile naţionale – momentele şi locurile în care au avut loc cele mai multe astfel de accidente

În anul 2018, cele mai multe accidente rutiere grave, pe fondul adormirii în timpul conducerii autovehiculului, au fost înregistrate pe drumurile naționale (153 de accidente), pe drumurile județene (15 accidente) și pe străzi (13 accidente), arată datele IGPR.

În aceeași perioadă, pe fondul adormirii în timpul conducerii autovehiculului, cele mai multe accidente rutiere grave au fost înregistrate în zilele de duminică (41 de accidente), sâmbătă (37 de accidente) și luni (26 de accidente). De asemenea, aceste accidente au fost înregistrate dimineaţa - în intervalele orare 06.00-07.00 (25 de accidente), 05.00-06.00 (24 de accidente) și 07.00-08.00 (17 accidente) -, respectiv după-amiaza, între 15.00-16.00 (17 accidente rutiere grave).

E timpul să vorbim despre oboseală. Vara asta, FII TREAZ LA VOLAN!

Ediţia a IV-a a campaniei naţionale de siguranţă şi prevenţie rutieră FII TREAZ LA VOLAN! are ca obiective atragerea atenţiei şoferilor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic asupra pericolului oboselii la volan, creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile la care se expun participanţii la trafic, creşterea gradului de educaţie rutieră şi, indirect, scăderea numărului de accidente rutiere din România. Proiectul se va desfășura, în paralel, în mediul online şi offline.

Demersul „FII TREAZ LA VOLAN!” este iniţiat de APPA – Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor şi se derulează cu sprijinul Poliţiei Române, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România şi al BAAR – Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Pagina 14 din 14
HWP5Red animated arrow down

youtube

Parteneriate

Logo Smartfert

 

knsdrift

Afilieri

 LMP2019

smart pol