Redacția

Redacția

Încă 39 de subsectoare de plajă au fost atribuite odată cu încheierea Etapei II a procedurii de închiriere derulate în baza Ordonanței nr. 8 /2023, acestea reprezentând 85 % din cele intrate în licitația publică. Nivelul total al chiriei stabilit prin procedura recent încheiată este cu peste 75% mai mare decât valoarea de pornire.

Vă reamintim că prin licitațiile derulate în Etapa I au fost atribuite 62 de subsectoare, fiind semnate contractele de închiriere pentru 59 dintre acestea.

Potrivit prevederilor legale, 50% din suma încasată reprezintă venit la bugetul de stat iar diferența de 50% se va utiliza în scopuri de investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii de management cantitativ şi calitativ al bazinelor hidrografice ale cursurilor de apă din România, respectiv plaja Mării Negre.

Precizăm că prin noile contracte, operatorii sunt obligați să implementeze măsuri ce rezolvă carențe semnalate de-a lungul timpului de turiști. Spre exemplu, cel mult 70% din suprafața de plajă va putea fi folosită pentru închirierea de șezlonguri și umbrele în suport fix, diferența reprezentând o zonă destinată plajei pe nisip, iar operatorul este obligat să instaleze și toalete ecologice pe suprafața atribuită.

A.N.A.R. a aprobat și un tarif unitar pentru instalarea unor construcții provizorii de tip beach – bar pe suprafețele închiriate.

Administrația Națională „Apele Române” va pune în aplicare prevederile art.5, alin.1 din Ordonanța nr. 8 /2023, rezultatele urmând să fie publicate pe site-ul instituției www.rowater.ro.



Prima impresie a candidaților din Generația Z despre piața muncii din România a fost că salariile pentru nivelul lor de experiență sunt foarte mici, după cum de altfel au și declarat 64% dintre respondenții unui sondaj BestJobs. În plus, ei consideră că mediul de lucru este unul stresant (52%), că șefii au așteptări prea mari (34%) și că volumul de muncă este substanțial (27%).

„Noua generație de candidați începe să ocupe o parte tot mai mare din volumul total de angajați și astfel își fac simțit tot mai mult impactul. Ei evoluează foarte rapid și au încredere mult mai mare în propriile instincte și valori, motiv pentru care mulți dintre ei nu ajung să lucreze în domeniul studiat dacă ofertele sau condițiile nu le sunt pe plac. În plus, pretențiile lor financiare sunt mai mari în ciuda lipsei de experiență, iar mentalitatea conform căreia e nevoie să îți sacrifici stilul de viață pentru a dobândi cunoștințe profesionale nu li se potrivește. Vedem totodată și cât de mult s-au schimbat așteptările privind viața profesională de la o generație la alta și anticipăm schimbări semnificative în modelul actual de muncă, ca urmare a evoluției Gen Z pe piața muncii”, spune Ana Vișian, reprezentant al platformei de recrutare online.

Cei mai mulți dintre ei și-au propus să rămână la primul job între 1 și 2 ani, pentru a căpăta experiență și pentru a completa corespunzător CV-ul. Totuși, dacă întâmpină nemulțumiri, 52% dintre ei au de gând să le adreseze superiorilor în speranța de a vedea schimbări, 31% vor încerca să se adapteze, 11% își vor da demisia, iar 6% vor încerca să negocieze pentru un salariu mai mare. În eforturile de găsire a jobului potrivit, tinerii au descoperit că abilitățile de comunicare și cele digitale sunt esențiale.

Dintre cei care au intrat recent în câmpul muncii, 72% spun că cei mai mulți colegi fac parte din alte generații, iar 54% au observat că există diferențe mari în cum abordează celelalte generații jobul.
Părerile sunt împărțite în rândul angajaților trecuți de 25 de ani, care au în echipă colegi mai tineri. Pe de-o parte, aceștia apreciază că lucrând alături de persoane din Generația Z au parte de viziuni noi (37%), că pot învăța din modul lor de viață (23%) și că pot rămâne adaptați tendințelor (40%). Pe de altă parte, colegii tineri le-au dovedit și că le este greu să respecte programul strict de lucru (34%), că nu sunt mereu responsabili cu sarcinile lor (25%) și că nu se implică foarte mult în activitățile menite să crească coeziunea echipei (35%).

Și angajatorii se așteaptă la anumite provocări în recrutarea tinerelor talente. Printre cele mai des menționate se numără lipsa pregătirii profesionale și nevoia de a aloca resurse mai mari formării lor (29%), pretențiile prea mari în raport cu nivelul lor de experiență (27%) și adaptarea mai dificilă la mediul de lucru, comparativ cu colegii experimentați (17%). Totuși, ei văd și avantaje, printre care enumeră dorința și energia pentru a învăța lucruri noi (35%), impactul pozitiv asupra colegilor privind actualele tendințe tehnologice. (44%) și noile abordări asupra muncii (22%).

Candidații din Generația Z devin tot mai activi pe piața muncii, iar angajatorii simt tot mai mult impactul lor asupra actualului model de muncă. An de an, tinerii Generației Z reprezintă un procent tot mai mare din populația aptă de muncă, deși rata de șomaj în rândul acestora s-a menținut la 22,2% în primele 3 luni ale anului 2023, potrivit Institutului Național de Statistică. Totodată, pe platforma de recrutare online BestJobs, tinerii cu vârsta între 18 și 24 de ani reprezintă 20% din totalul candidaților și realizează aproximativ 100.000 aplicări pe lună.

Candidații între 18 și 24 de ani aplică predominant la internship-uri și joburi entry-level, din Vânzări, Marketing, Financiar și IT, 40% dintre ei declarând că primul job nu a fost în domeniul pe care l-au studiat.

Sondajul a fost realizat în perioada aprilie-mai, cu 1.997 de utilizatori de internet, dintre care 55% angajați cu vârsta până în 25 de ani, 30% angajați cu vârsta peste 25 de ani și 15% recrutori.



Business process automation technologies can boost productivity by up to 87% while using fewer resources and provide a 113% return on investment in just three years, the Webcon experts recently explained.

According to a study done by Forrester Consulting on behalf of the above-mentioned company, businesses that have already adopted process automation solutions for internal operations report saving thousands of man-hours and experiencing a 67% acceleration of difficult external processes that enable them to provide exceptional customer service.

In addition to cost efficiency, automating workflows and eliminating repetitive tasks help companies improve employee retention and satisfaction, enabling them to better focus on client service and enhance their creativity in critical operational areas. Moreover, adopting low-code technology to build business applications allows companies to transfer invaluable employee know-how into an app. That not only ensures that everyone is following up-to-date procedures and best practices, but it also guarantees business continuity regardless of the fluctuations in team sizes and facilitates the onboarding of new employees, when the expansion needs of the business require it.

A Gartner study shows that automating processes and employing digitization will eventually differentiate successful companies from others and make a good investment when recession threatens. Amid predictions of an upcoming recession, dealing with rising inflation and a delicate geopolitical situation, Romanian companies should consider prioritizing cost reductions and improving operational productivity, thus leveraging the benefits of automation, Webcon representatives mentioned.

“Implementing a Low-code Application Development platform, like Webcon BPS, can be a game-changing solution for businesses seeking to streamline their workflow cost-effectively and flexibly. It enables the development of process-centric applications without coding – so much faster and by a fraction of the cost of custom-coded solutions. That’s why it became a go-to solution for organizations worldwide seeking a way to automate and better manage business processes. While quantitative benefits are important, unquantifiable benefits such as enhanced customer experience, employee satisfaction, business agility, and reduced human errors are an even greater gain,” Michał Rykiert, Director of Business Development EMEA at Webcon, mentioned.

Romania is considered a strategic market for the above-mentioned company, with great potential for developing and implementing automation solutions in the next few years. Currently, over 850 companies worldwide, including market leaders and important players such as Siemens Finance, Mitsubishi Electric, Pratt & Whitney, Huhtamaki, Societe Generale, Answear, Melitta, and MAN, are using Low-code Application Development Platform Webcon BPS to streamline processes and drive business growth.

Marți, 11 aprilie 2023, în contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice, a fost semnat un protocol de cooperare între Patriarhia Română și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, instituții reprezentate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și ministrul Marius-Constantin Budăi.

„Cele două instituții cu largă și profundă implicare socială își doresc continuarea și intensificarea cooperării în domeniul social, atât în ceea ce privește îngrijirea de lungă durată, cât și celelate programe și proiecte sociale care vizează toate categoriile sociale dezavantajate, sprijinite de cele aproximativ 800 de instituții și servicii sociale ale Bisericii Ortodoxe Române”, se menționează într-un recent comunicat de presă al BOR.

Cele mai importante puncte ale acestui Protocol de cooperare sunt:
1. Identificarea priorităţilor la nivel local/județean și regional din domeniul asistenței sociale și includerea acestora în mecanismul național privind incluziunea socială;
2. Facilitarea accesului BOR la lucrările, structurile consultative/ grupurile de lucru în domeniul social;
3. Sprijinirea reciprocă pentru dezvoltarea rețelei naționale de servicii sociale furnizate la nivelul eparhiilor BOR;
4. Implementarea unor proiecte comune în domeniul asistenței sociale;
5. Informarea cu privire la oportunităţile de finanţare puse la dispoziţie de minister sau din fonduri europene;
6. Implicarea clericilor în consiliile comunitare consultative pentru identificarea și soluționarea problemelor cu care se confruntă persoanele aflate într-o situație de vulnerabilitate, alături de parteneri sociali, precum Unitatea Teritorial Administrativă, DGASPC și alte organizații;
7. Cooperarea între cele două instituții pentru promovarea acțiunilor și măsurilor din domeniul asistenței sociale în cadrul comunităților locale;
8. Promovarea dialogului social și realizarea schimbului de informații relevante între cele două instituții din perspectiva colaborării în domeniul asistenței sociale;
9. Elaborarea documentelor comune în domeniul asistenței sociale pentru realizarea proiectelor și inițiativelor comune;
10. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va facilita accesul BOR la lucrările Comisiei naționale privind incluziunea socială, precum şi la lucrările altor structuri consultative/grupuri de lucru din domeniul social care implică participarea societăţii civile;
11. Identificarea comună a unor soluții și intervenții concrete pentru problemele specifice din domeniul asistenței sociale, în conformitate cu Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027, precum și cu Strategia națională privind îngrijirea de lungă durată și îmbătrânirea activă pentru perioada 2023-2030;
12. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va oferi necesarele informații din bazele de date/registre gestionate de minister și instituțiile publice aflate în subordinea și/sau în coordonarea acestuia privind numărul persoanelor din familiile vulnerabile aflate în risc de sărăcie și excluziune socială care sunt eligibile în vederea accesării serviciilor sociale sau altor servicii conexe (de îngrijire, de reabilitare a spațiului ambient, de recuperare etc) care vor putea fi furnizate cu sprijinul sau prin structurile BOR;
13. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va sprijini dezvoltarea rețelei naționale de servicii sociale furnizate la nivelul eparhiilor BOR, în concordanță cu prioritățile de dezvoltare identificate în strategiile naționale și strategiile şi planurile anuale de dezvoltare a serviciilor sociale de la nivel județean și local, prin oferirea de consultanță în procesul de acreditatare și licențiere, conform legii;
14. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va transmite BOR informații necesare cu privire la oportunităţile de finanţare puse la dispoziţie de minister sau din fonduri europene în vederea dezvoltării şi diversificării serviciilor sociale;
15. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va sprijini demersurile Patriarhiei Române pentru valorificarea potenţialului specific al absolvenţilor Facultăţilor de Teologie Ortodoxă, Specializarea Teologie Ortodoxă Asistență Socială ca profesioniști în domeniul asistenței sociale.



Inspectorii Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au descoperit și sancționat primele cazuri de transport ilegal de animale și produse alimentare, în cadrul acțiunilor de control desfășurate înaintea Sărbătorilor Pascale.

Pe data de 3 aprilie 2023 a fost identificat în trafic, în județul Tulcea, un transport ilegal de tineret ovin. În autovehicul se aflau 91 de miei, care nu prezentau elemente de identificare, iar 74 dintre ei erau însoțiți de documente sanitare veterinare.

„Ca urmare a neregulilor generate de restul de animale, care nu prezentau elemente de identificare, ovinele în cauză au fost expediate într-o ferma de colectare, în vederea eutanasierii, iar cadavrele au fost dirijate către o unitate de incinerare, conform prevederilor în vigoare. Transportatorul a fost amendat cu suma de 1.200 de lei”, se precizează într-un comunicat de presă recent, transmis de ANSVSA.

Inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au deschis o anchetă și i-au identificat în județul Sibiu pe proprietarul mieilor, respectiv pe medicul veterinar de liberă practică, care a emis formularele de mișcare pentru transport în alte condiții decât cele prevăzute de legislația în vigoare.

În urma controlului oficial, proprietarul a fost amendat cu suma de 1.500 de lei, în timp ce medicul veterinar a fost sancționat contravențional cu 12.000 de lei.

În plus, DSVSA Sibiu va propune analiza activității acestuia în Comisia de Deontologie și Litigii din cadrul Colegiului Medicilor Veterinari.

Și în județul Arad a fost identificat un vehicul care transporta ilegal 5.231,7 kg de pește, (crap, somn, chefal) provenit din Italia. Lipsa lotizării produselor și neconcordanța între cantitatea găsită și documentele prezentate (din cele 5.231,7 kg numai 2.598,5 kg aveau documente) au făcut imposibilă stabilirea trasabilității mărfii. În consecință, s-a luat măsura dirijării întregii cantități la o unitate autorizată, în vederea neutralizării, iar transportatorul a fost amendat cu suma de 12.000 de lei.

„ANSVSA face apel la toți transportatorii și medicii veterinari de liberă practică să respecte legislația în privința identificării și transportului animalelor. Inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au intensificat în aceasta perioada atât controalele în trafic, cât și pe cele în unitățile comerciale și nu vor tolera nicio abatere de la normele legislative”, se mai menționează în document.



Doar 45% dintre angajații intervievați în cadrul unui sondaj realizat de experții platormei de recrutare online Best Jobs speră să primească ceva în plus cu ocazia Paștelui, cu 10% mai puțini decât anul trecut. Asta chiar dacă angajatorii pot oferi beneficii extrasalariale cu ocazia Sărbătorilor Pascale în valoare de cel mult 300 de lei, fără a fi impozitați.

În ultimul an, prețurile bunurilor de consum au crescut constant, unele dintre produsele alimentare de bază fiind și cu 60% mai scumpe decât în urmă cu un an, potrivit datelor INS. În aceste condiții, sărbătorile de Paște pun presiuni financiare pe bugetul angajaților români, care declară că prima de sărbători de la angajator ar fi un real ajutor (47%) sau cu adevărat esențială (29%) pentru cumpărăturile pascale, conform rezultatelor cercetării citate.

Dintre aceștia, cei mai mulți (58%) se așteaptă să fie răsplătiți de angajator cu o sumă cuprinsă între 100 și 200 de lei, deși nevoile reale a peste 77% dintre respondenți ar depăși valoarea de 500 de lei. Alți 26% estimează că vor primi între 200 și 400 de lei, iar 16% speră la o primă mai mare de 400 de lei.

„Începând din acest an, angajatorii pot oferi beneficii extrasalariale cu ocazia Paștelui în valoare de cel mult 300 de lei, fără a fi impozitați. Prima în bani este și anul acesta beneficiul preferat de angajați cu ocazia Paștelui, după cum au indicat jumătate dintre respondenții sondajului BestJobs. Alți 21% ar prefera tichete valorice sau vouchere, în timp ce 15% înclină spre clasicul coș cu produse specifice de sezon. 13% s-ar bucura să primească zile libere suplimentare și doar 3% ar alege o petrecere tematică organizată de angajator”, scriu specialiștii portalului de recrutare online.

Cu toate acestea, întrebați ce și-ar dori pentru această ocazie în mod ideal, pe lângă opțiunile tradiționale cu care s-au obișnuit, 35% au menționat beneficii pe partea de sănătate, precum ședințe la sport, nutriționist sau psiholog, iar 4% au menționat acțiuni în cadrul companiei.

Urmând tendința din ultimii ani, cea mai mare a bugetului total alocat pentru sărbătorile pascale este direcționată către masa de Paște. Mai exact, anul acesta 83% dintre angajații care au răspuns la sondaj intenționează să cheltuiască cel mai mult pe alimentele specifice sărbătorii, în timp ce 8% vor dedica cea mai mare parte din buget cadourilor, mai mulți decât anul trecut.

Sondajul a fost efectuat în luna aprilie, pe un eșantion de 928 de utilizatori de internet din România.



În primele trei luni ale anului 2023, salariile nete pentru joburile disponibile disponibile pe una dintre platformele de recrutare online au înregistrat scăderi comparativ cu cele din Q4 2022 în majoritatea sectoarelor, principalul motiv fiind faptul că la finalul anului se acordă, în cele mai multe cazuri, prime de sărbători sau al 13-lea salariu.

Astfel, diferențele se resimt cel mai mult în Inginerie, unde salariile au scăzut cu 11%, în IT/ Telecom, cu -5,5% și în HoReCa, cu -8%, în timp ce ofertele din Construcții au crescut cu 8,1%, iar în Vânzări cu 5,1%.

Anul 2023 a început cu un câștig mediu net în ianuarie de 4.254 lei, mai mic cu 3,3% decât în decembrie 2022, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică. Cele mai mari valori salariale au fost înregistrate în IT, chiar dacă nivelul mediu al salariilor din acest domeniu a scăzut, iar cele mai mici în industria HoReCa.

„Privind în ansamblu, industria HoReCa dă cele mai puternice semnale de revenire din 2019 până în prezent. Chiar dacă salariile nu înregistrează creșteri deocamdată, numărul total de joburi a crescut cu peste 50% în primele trei luni din 2023, comparativ cu ultimul trimestru din 2022. La polul opus, volumul de oferte de angajare pentru specialiștii IT a scăzut ușor în acest an, lucru care nu e surprinzător dacă ne uităm la peisajul IT global. Acest lucru nu înseamnă totuși că nevoia de specialiști scade, deficitul din IT fiind în continuare cel mai mare în România, dar este o perioadă în care angajările din acest domeniu decelerează puțin, până când piața se stabilizează”, a precizat Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.

Salariul rămâne criteriul central în selecția jobului, iar anunțurile care afișează oferta salarială atrag în continuare mai multe aplicări decât cele care îl țin confidențial.

În plus, peste 30% din totalul aplicărilor merg către ofertele transparente, iar numărul acestora este în creștere.

Pe platforma BestJobs, potrivit salariilor nete afișate, dar și influențate de nivelul de senioritate căutat, se evidențiază următoarele tendințe în Q1 2023 comparativ cu Q4 2022:
• În Construcții și Instalații, salariile Arhitecților au crescut cu 26,4%, ale Tehnicienilor în ingineria mecanică, cu 6,7%, în timp ce ale Electricienilor, au scăzut cu 6,3%;
• În Inginerie, cele mai mari creșteri au fost pentru Inginerii chimiști (30%), Inginerii de producție (26%), dar și pentru Mecanicii și reparatorii auto (16%). Scăderi s-au înregistrat pentru Inginerii electrici (9,4%), Designeri multimedia (6%) și Inginerii de mediu (5%);
• În Financiar/ Contabilitate, au crescut salariile pentru Contabili (7%), Consilieri financiari și de investiții (11%), Responsabilii cu procesarea salariilor (17%). Rolurile care primesc oferte mai mici sunt cele de Broker (22%) și Recuperatorii de creanțe (15,5%);
• În IT/ Telecom, ofertele au fost mai generoase pentru Administratori sistem (30%), Specialiști în rețele de calculatoare (27%), Specialiști în baze de date (19%). Cele mai mari scăderi s-au înregistrat pentru Administratorii de baze de date (17%) și pentru Dezvoltatorii de aplicații (6%);
• În HoReCa, salariile au scăzut pentru Bucătarii șefi (12%), Personal recepție (10%), dar au crescut pentru Ghizi turistici (25%), Consultanți călătorii (22%) și Ajutoarele în bucătărie (15%).

„Un nou set de măsuri propuse de Parlamentul European readuc în discuție obligativitatea transparentizării salariale, astfel încât diferențele de plată pe criterii de gen să fie complet eliminate. BestJobs a sprijinit încă de la început aceste inițiative, încurajând angajatorii să afișeze oferta salarială sau intervalul de referință. Mai mult, cu datele astfel obținute și prin analize continue ale pieței, sprijinim candidații să își cunoască valoarea profesională și să negocieze un salariu aliniat la standardele pieței”, a adăugat Vișian.

În Q2 sunt anticipate creșteri salariale în Producție, Construcții și Servicii

Datele salariale înregistrate pe platforma BestJobs indică o evoluție pozitivă în Producție, Construcții și Servicii, care, de la începutul anului nu pare să stagneze. Mai mult decât atât, managerii din aceste industrii confirmă această dinamică, menționând o creștere moderată a volumului producţiei în industria prelucrătoare, creșterea activității în Construcții, dar și o creștere accentuată a prețurilor pentru acestea, iar pentru Servicii se estimează o creștere moderată a cifrei de afaceri în următoarele trei luni, cu valori facturate mai mari, potrivit tendințelor în evoluția activității economice, analizate de INS pentru perioada martie-mai 2023.

De la începutul anului, numărul de joburi a crescut în Producție cu 18%, în Construcții, cu 22,7%, iar în Servicii, cu 29%.

Parlamentul European a votat joi, 30 martie 2023, o directivă potrivit căreia salariile nu vor mai fi secrete, obligând angajatorii să divulge angajaților informații despre remunerația celor din aceeași categorie de activitate profesională

Noua legislație va cere companiilor din Uniune să divulge angajaților informații utile pentru a compara salarii și a expune diferențe de remunerare între femei și bărbați.



Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a înființat, în campania de împăduriri de primăvară, alte 30 hectare de perdele forestiere pentru protejarea Autostrăzii A2, în județul Ialomița, pe o lungime totală de circa 10 kilometri. Pentru realizarea acestor noi perdele forestiere, Direcția Silvică Ialomița a plantat 150.000 de puieți forestieri.

Din 2004 până în prezent, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a înființat 330 hectare perdele forestiere de protecție a căilor de comunicații, cu o lungime totală de circa 100 de kilometri. Direcția Silvică Călărași a înființat 202 hectare perdele forestiere de protecție a căilor de comunicații, Direcția Silvică Ialomița 53 de hectare, Direcția Silvică Constanța alte 45 de hectare și Direcția Silvică Brăila, 30 de hectare.

„Pentru înființarea perdelelor forestiere, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a plantat 1,65 milioane de puieți forestieri în ultimii nouă ani. Programul actual de înființare a perdelelor forestiere prevede 36 de obiective de investiții, cu o suprafață totală de 735,46 hectare, pentru protecția autostrăzilor și drumurilor naționale din județele Arad, Argeș, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov și Vrancea”, se menționează într-un comunicat recent al Romsilva.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naționale, precum și 12 herghelii de stat. Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.

Asociația Bloc Zero se alătură eforturilor de conștientizare privitoare la schimbările climatice și problematicile de mediu actuale inițiate la nivelul școlilor din România prin programul Săptămâna Verde. Prin intermediul platformei educaționale de streaming Kinoteca, Asociația Bloc Zero oferă acces la o colecție de 22 de filme de scurt și lung metraj însoțite de un ghid de educație de mediu, precum și de fișe de lucru dedicate și de clipuri explicative animate.

Filmele documentare propuse cu această ocazie creează contextul perfect de informare, învățare și dezbatere pe teme precum poluarea apelor, managementul deșeurilor, agricultura sustenabilă, risipa alimentară, efectele poluării asupra ecosistemelor naturale și asupra calității vieții noastre, cauzele și consecințele schimbărilor climatice și nu în ultimul rând, activismul de mediu.

„Filmul văzut ca instrument educațional are potențialul de a ne apropia de realități diferite de ale noastre, de a pune în lumină fenomene complexe, într-o formulă condensată și ușor de urmărit, dar și de a spune povești care să inspire la acțiune sau să suscite dezbateri. Această convingere stă la baza eforturilor noastre de a face filmul cât mai accesibil pentru toți profesorii interesați de resurse de predare alternative”, a precizat Oana Ghera, vicepreședintă a Asociației Bloc Zero, despre motivația din spatele proiectelor și programelor de educație prin film reunite sub umbrela Kinoteca.

Platforma Kinoteca a fost concepută pentru a veni în sprijinul profesorilor interesați din toată țara și poate fi accesată în mod gratuit la adresa https://kinoteca.bloczero.ro/ pe baza unui cont de profesor.

Kinoteca în cifre

Din 2020, când a fost lansată, și până în prezent, platforma Kinoteca a fost folosită de peste 2.500 de utilizatori, profesori activi în instituții de învățământ din întreaga țară, care au organizat peste 20.000 de activități de vizionare folosind filmele și resursele educaționale disponibile prin intermediul platformei.

Filme alese de experți și testate de profesori

Filmele pe teme de mediu și ecologie disponibile prin intermediul platformei Kinoteca au fost alese de profesioniști din domeniul educației prin film, iar resursele educaționale care le însoțesc au fost concepute cu implicarea unor experți pe probleme de mediu precum Roxana Bucată sau Anca Caramelea. De asemenea, filmele și resursele educaționale aferente au fost testate la clasă alături de profesori parteneri în diferite proiecte de educație prin film ale Bloc Zero cu rezultate îmbucurătoare.

„O experiență palpitantă, educativă și care ne-a dat de gândit asupra atitudinii noastre privind protecția mediului”, a transmis Emil Badea, profesor de matematică la Colegiul Național "Dimitrie Cantemir " din Onești, după o proiecție recentă la clasă a unuia dintre filmele puse la dispoziție prin intermediul platformei Kinoteca, “Generația Greta”.

Documentare recomandate pentru Săptămâna Verde

Printre titlurile recomandate spre vizionare în timpul Săptămânii Verzi se numără filme documentare care acoperă tematici și subiecte diverse precum Generația Greta (Johan Boulanger & Simon Kessler, 2020) - un portret colectiv al tinerei generații de activiste de mediu adolescente, Roșia Montana - Un loc la marginea prăpastiei ( Fabian Daub, 2012) - un document al luptei împotriva exploatărilor miniere periculoase din regiunea care dă titlul filmului, Redescoperirea (Phie Ambo, 2019) - un film care documentează un program de școală în natură inițiat de o școală din Danemarca - sau Copiii de pe insulă (Sandra Winther, 2019) - un scurtmetraj despre doi adolescenți care locuiesc pe o insulă care riscă să fie înghițită de ape din pricina încălzirii globale.

Filme potrivite pentru elevii de toate vârstele

Cele mai multe dintre titlurile disponibile pe platformă sunt potrivite pentru nivelul de înțelegere al elevilor din ciclurile gimnaziale și liceale, dar învățătorii interesați să organizeze activități de vizionare de film pe teme de mediu au la dispoziție animații precum Schimbarea (Fabian Ribezzo, 2011) Bunica Greiere (Denis Chapon, 2009) sau Hibrizii (Florian Brauch, 2017), care au fost alese având în minte copiii din ciclul primar.

Lista completă de filme pe teme de mediu și ecologie disponibile spre vizionare poate fi consultată accesând platforma Kinoteca.

Pentru mai multe detalii despre proiectele și programele derulate de Asociația Bloc Zero sau despre funcționarea platformei Kinoteca Bloc Zero și filmele propuse spre vizionare, profesorii interesați se pot adresa reprezentanților asociației folosind adresa de mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Filmele și resursele educaționale pe teme de mediu și ecologie existente pe platforma Kinoteca au fost dezvoltate de Asociația Bloc Zero în colaborare cu Asociația MaiMultVerde.

Activitățile desfășurate de Asociația Bloc Zero în contextul programului Săptămâna Verde se bucură de sprijinul Asociației MaiMultVerde prin programul Cu Apele Curate, derulat cu susținerea LIDL România.



Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, miercuri, 22 martie, la Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a fost prezentată „diodrama acvatică”, o creație muzeală inedită, constituită din plasarea unor PET-uri acolo unde ar trebui să fie găsite doar viețuitoare. Acesta este un gest de protest împotriva poluării cu plastic a apelor și își propune să aducă în conștiința publicului riscul pe care îl reprezintă macroplasticul și descompunerea lui în microplastic asupra ecosistemului acvatic.

„Schimbările climatice au impact asupra resurselor de apă, în special din punct de vedere cantitativ. În același timp, însă, există un impact și asupra calității apelor. Pe termen lung, pot apărea și modificări în compoziția, abundența și distribuția speciilor acvatice, fiind posibilă dezvoltarea unor specii invazive. Iar poluarea factorilor de mediu nu face decât să ducă la accelerarea schimbărilor climatice. Depozitele de deșeuri necontrolate se află într-o dinamică continuă, de aceea, sunt destul de dificil de identificat. Persistența deșeurilor de plastic pe maluri și/sau în cursurile de apă poate produce pe termen lung modificări ale calității apelor, macroplasticele descompunându-se în microplastice cu impact asupra folosințelor apei și asupra ecosistemelor acvatice”, a declarat ing. Sorin LUCACI, director general Administrația Națională „Apele Române”.

„Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, ediția 2023, Muzeul Antipa a ales să arate publicului efectele teribile pe care poluarea cu plastic o are asupra mărilor și oceanelor lumii. Diodrama acvatică ar trebui să determine în mintea și sufletul vizitatorilor singura reacție firească pe care credem că o putem avea: trebuie să schimbăm ACUM comportamentul nostru față de natură, iar schimbarea începe cu fiecare dintre noi", a menționat dr. Luis Ovidiu Popa, Directorul Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

În cadrul evenimentului, Oana Ristea, șefa Laboratorului de Calitate a Apelor din cadrul Administrației Naționale „Apele Române”- Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, a prezentat rezultatele proiectului ProtectStreams4Sea, primul studiu realizat la nivel național pe fracția de macroplastic, respectiv de microplastic pe ape interioare (lac și râu). Acesta a fost realizat în zona-pilot reprezentată de acumularea Siriu și râul Buzău din dreptul localității Pătârlagele și respectiv Siriu:
• Studiul de macroplastice a identificat faptul că 90% din deșeurile colectate sunt reprezentate de plastic, din care 70% provind din degradarea obiectelor din plastic de unică folosință (tacămuri, veselă).
• Pentru prima dată în România a fost analizat microplasticul în probele de apă (din suspensii și sedimente);
• În cadrul studiului privind fracția de microplastic, în toate probele de sediment și apă au fost identificate fragmente din plastic într-o concentrație scăzută având în vedere că era o zonă de munte cu puține localități. Totuși cea mai importantă este prezența fragmentelor de microplastic în apă/sedimente, acesta fiind un semnal de alarmă”, a declarat Oana Ristea, șefa Laboratorului de Calitate a Apelor din cadrul Administrației Naționale „Apele Române”- Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, în cadrul evenimentului.

Evenimentul AQUA VIVA (”Lasă APA să fie VIE!”) a fost organizat de Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” în parteneriat cu Primăria Municipiului București- Direcția de Mediu și Serviciul de Ecologie Urbană și Administrația Națională „Apele Române”.



Pagina 4 din 14
HWP5Red animated arrow down

youtube

Parteneriate

Logo Smartfert

 

knsdrift

Afilieri

 LMP2019

smart pol