Surse și Resurse

Surse și Resurse

Aproximativ 3,5 milioane de puieți forestieri vor fi plantați de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva în campania de împăduriri de toamnă, ocazie cu care vor fi regenerate 2.727 hectare fond forestier proprietatea publică a statului, din care 1.640 de hectare prin regenerări naturale și 1.087 hectare prin regenerări artificiale, adică prin lucrări de împăduriri.

De asemenea, în campania de împăduriri de toamnă vor fi realizate lucrări de completări pe 202 hectare și de refacere a plantațiilor afectate de calamități pe 149 de hectare.

Șantierele pe care se execută lucrările de regenerare în campania de toamnă sunt concentrate, în marea lor majoritate, în zonele de câmpie din sudul țării și în zonele din lunca și Delta Dunării, în prealabil fiind executate lucrări mecanizate de pregătire a terenului și a solului.

Menționăm că în campania de împăduriri de primăvară, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a regenerat 11.899 hectare fond forestier proprietatea publică a statului, din care 8.187 hectare prin regenerări naturale și 3.712 hectare prin lucrări de împăduriri, fiind utilizați 21,9 milioane de puieți forestieri. De asemenea, au fost realizate lucrări de completări curente în plantații pe 1.534 hectare și de refacere pe alte 180 hectare”, se precizează într-un comunicat de presă al RNP.

Programul din acest an al RNP Romsilva de regenerare a pădurilor proprietatea publică a statului prevede regenerarea a 14.057 hectare în cele două campanii de împăduriri, de primăvară și toamnă, din care 9.354 hectare prin regenerări naturale și 4.703 hectare prin regenerări artificiale, lucrări de completări pe 1.729 de hectare și de refacere pe alte 329 hectare.

RNP Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naționale, precum și 12 herghelii de stat.

Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.

 

Federația Română de Fotbal și Poliția Română, în parteneriat cu Asociația Berarii României, lansează campania „Alcoolul nu te face mare” pe stadioane, la meciurile echipei naționale de fotbal și la meciurile U21. Scopul campaniei este să prevină și să descurajeze consumul de alcool în rândul minorilor, care poate avea efecte negative atât la nivel psiho-emoțional, cât și la nivel fizic.

Videoclipul piesei „Ia stai cu tata” de Satra D.A.D.Z mizează pe taţii care fac trap cringe pentru ca minorii să nu bea alcool. Acesta va fi proiectat pe tabelele de marcaj și video proiectoarele stadioanelor de fotbal înaintea meciurilor și în pauze.

De asemenea, Poliția Română va desfășura activități preventive despre efectele negative ale consumului de alcool pentru adolescenți pe stadioane, în zona dedicată familiilor, va distribui ghiduri „Alcoolul nu te face mare” și va oferi premii minorilor spectatori la meciuri.

Primul meci la care mesajele campaniei vor fi comunicate va fi amicalul România – Slovenia, care se joacă la data de 17 noiembrie pe Cluj Arena, unde Federația Română de Fotbal așteaptă aproape 30.000 de spectatori.

Potrivit Federației Române de Fotbal, aproximativ 10% din publicul prezent la meciurile echipei naționale de fotbal sunt minori.

Prin adoptarea Strategiei de Sustenabilitate 2022-2030, unul dintre angajamentele luate de Federația Română de Fotbal se referă la îmbunătățirea sănătății și stării de bine a practicanților fotbalului și nu numai. Inițiativa #AlcoolulNuTeFaceMare este una dintre campaniile importante pe această temă. FRF aspiră să devină astfel un vehicul de promovare a unui stil de viață sănătos pentru toate categoriile de vârstă”, a spus Florin Șari, Manager de Sustenabilitate al FRF.

Informarea și conștientizarea copiilor cu privire la cele mai bune măsuri pe care le pot adopta pentru evitarea unor situații de risc și implicarea lor în activități cu caracter educativ constituie repere permanente ale activității de prevenire dezvoltate de Poliția Română. Consumul de alcool este una dintre principalele condiţii favorizante atât în cazurile de delincvenţă, cât şi de victimizare a minorilor. Prin acest parteneriat, readucem în atenție importanța conștientizării pericolelor care se pot manifesta pe fondul consumului de alcool la vârste fragede”, a declarat comisar-şef de poliţie Sorin Stănică, director al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității.

Prin inițiativa #AlcoolulNuTeFaceMare ne propunem să contribuim la o schimbare reală de comportament, care să ducă la reducerea consumului de alcool în rândul tinerilor. Ca umare, încercăm să oferim cât mai multe alternative de petrecere a timpului liber acestora, astfel încât să stea departe de tentațiile nesănătoase. Demersul de conștientizare este dezvoltat ca un program susținut, care ia în calcul factorii-cheie predictivi ai consumului de alcool în rândul minorilor şi susţine prevenţia prin: implicarea în activităţi sportive, timpul petrecut cu părinţii, activităţile de relaţionare la şcoală și în afara ei, muzica, inclusiv ședințele de psihoterapie sau de consiliere psihologică sunt esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a adolescenților”, a spus Julia Leferman, Director General Asociația Berarii României.

Aproximativ 86% dintre băieți și 79% dintre fetele în vârstă de 16 ani au consumat cel puțin o dată în viață o băutură alcoolică. Ponderea celor care au consumat alcool până la vârsta de 13 ani este mult mai mare în rândul băieților (45%) decât în rândul fetelor (27%), arată studiul ESPAD derulat în anul 2019 în 35 de țări, între care 25 de țări membre ale Uniunii Europene, inclusiv România. 52% dintre elevi au consumat alcool în ultimele 30 de zile înaintea realizării studiului și 10% au admis că s-au îmbătat cel puțin o dată în această perioadă, procentul fiind semnificativ mai mare în rândul băieților (13%) decât în rândul fetelor (7,3%).

Elevii români au o frecvență ușor mai redusă a consumului de alcool în ultimele 30 de zile față de media europeană: 5,4 ocazii de consum față de 5,6 media la nivel european. În acest context, realizarea unor campanii de informare și conștientizare cu privire la consecințele consumului de alcool în rândul tinerilor devine cu atât mai importantă.

 

Un grup de 20 profesori de la liceele agricole au participat la o vizită de studiu care să le ofere posibilitatea să experimenteze în mod direct cum sunt folosite tehnologiile si echipamentele specifice pentru Agricultura 4.0. Vizita a fost organizată de către Fundația World Vision România, prin programul „Creștem prin Educație Agricolă”.

Ciprian Bodescu, inginer agronom cu specializarea în agronomie și Cristinel Bodescu, inginer zootehnist cu specializarea în apicultură au primit grupul de profesori în „Livada cu stupi”, o livadă realizată printr-un proiect cu finanțare europeană.

Livada cu stupi – o livadă super-intensivă și ecologică

Cei doi frați, Ciprian și Cristinel Bodescu au deschis prima stupină acreditată ca stupină de multiplicare dar și stupină didactică. Odată cu declinul familiilor de albine, fenomen denumit și sindromul dispariției subite, frații Ciprian și Cristinel Bodescu au fost nevoiți să se reinventeze și au luat decizia de a planta o livadă.

In 2016, au depus un proiect pentru a accesa fonduri europene pentru a planta 5 hectare de cireș, investiția de 660.000 de euro fiind finalizată în anul 2018. Încă de la momentul scrierii proiectului, Cristinel și Ciprian Bodescu și-au propus să folosească cele mai noi tehnologii pentru a pune bazele unei plantații super-intensive și ecologice. După o documentare asiduă, au inclus în proiect multe elemente inovatoare aduse sistemului de plantare, sistemului de susținere, pomilor, și sistemului de irigații. Instalarea unui parc fotovoltaic, sistemul de irigare, echipamentele agricole și soiurile de cireș au fost atent selecționate astfel încât să valorifice caracteristicile locației și să producă cel mai bun randament economic. A fost și multă muncă: cei doi frați Bodescu au plantat, au recoltat și își fac în continuare singuri tăierile la pomi pentru că „tehnica formării coroanei la cireș și mugurele de rod înseamnă producție”, ne spun cei doi.

Dar frații Bodescu nu vor să țină tot ce au învățat doar pentru ei: livada este și o clasă în aer liber unde profesorii și elevii de la liceele agricole sunt bineveniți să vină, să vadă și să înțeleagă procesul de la pregătirea solului și plantare până la recoltare sau care e drumul de la o idee până la realizarea planului de afacere și materializarea lui în câmp.

Agricultura 4.0 – Un capitol care lipsește din manualele școlare din România

Problema cea mai mare din educația agricolă, la momentul actual, este că profesorii încă mai predau din literatura de specialitate veche, nu dispun de material didactic actualizat. În manuale încă se prezintă pomii așa cum se plantau înainte. Acum, toți pomii vin altoiți. Stropirea se realizează cu drone”, explică Cristinel Bodescu. „Putem sta la birou, să facem muncă de birou și din birou să coordonăm toate sistemele care ne ajută să întreținem procesele agricole. Ori, manualele școlare nu prezintă acestă realitate.

Profesorii au recunoscut, la rândul lor, că au fost copleșiți de complexitatea informațiilor prezentate și au mărturisit că se simt descoperiți pentru că nu dispun de instrumentele necesare care să îi ajute în predarea noțiunilor specifice pentru Agricultura 4.0, o realitate a zilei de astăzi.

În urma acestei vizite nu ai cum să nu pleci acasă cu un bagaj foarte mare de cunoștințe”, a declarat unul dintre profesorii participanți. „Vizita de ieri am perceput-o ca pe o lecție practică si tehnică. Totul a fost la superlativ”, este o altă mărturie venită din partea profesorilor”.

Este absolut necesară implicarea agenților economici care lucrează în domeniul Agriculturii 4.0, să se implice în actul educațional, stabilind parteneriate care să asigure transfer de cunoștințe atât în rândul elevilor cât și al profesorilor”, a continuat Cristinel Bodescu. “Noi vom continua să sprijinim atât școlile cât și liceele, să efectueze vizite de studiu în livadă. Am avut alături de noi, în cadrul acestei vizite, reprezentanți de la companiile care comercializează sisteme și echipamente specifice pentru Agricultura 4.0, tocmai pentru că ne dorim să încurajăm implicarea acestora în sprijinirea tinerilor și elevilor. Ne-am bucurat să vedem că în urma acestei vizite, am facilitat un alt parteneriat realizat între o companie care realizează software pentru drone de stropit și liceul agricol. Aceștia vor continua să colaboreze pentru a oferi profesorilor și elevilor mai multe oportunități de învățare.”

Deși suntem în era Agriculturii 4.0, calificările, materiile și manualele au rămas neschimbate de zeci de ani, fără să fie actualizate cu conținuturi referitoare la noile tehnologii și echipamanente, digitalizare sau automatizare.

Oferim liceelor know-how pentru a atrage tineri motivati si a-i pregati pentru agricultura moderna. Doar asa liceele agricole vor reusi sa formeze fermierii 4.0 de maine”, a declarat Crenguța Bărbosu, Senior Program Manager în cadrul Fundației World Vision România.

Tinerii nu înțeleg că munca în agricultură nu se mai realizează cum se realiza înainte. Poți să fii agricultor și să lucrezi din birou, într-un mediu curat, folosind programe care automatizează toate procesele agricole”, explică Cristinel Bodescu. „Sfatul nostru pentru tinerii care își doresc un viitor în agricultură este să pornească ceva pe cont propriu, să pună bazele unei mici ferme sau a unei livezi, să crească treptat prin accesarea de fonduri structurale. La fel de important este ca, pentru început, să înceapă să facă practică în ferme dezvoltate și să fie mai preocupați de cunoștințele pe care le vor dobândi decât de formele de recompensare financiară.

World Vision România, în cadrul Consorțiului „Creștem prin Educație Agricolă”, a elaborat un modul educațional inovator despre agricultura durabilă și agricultura 4.0. Pachetul educațional se adresează celor 56 de licee cu profil agricol din România și este deja în implementare în 10 licee. „Călătorie spre anul 2050 vorbește copiilor despre sustenabilitate și tehnologie și răspunde la întrebarea: „Cum vom hrăni 10 miliarde de oameni în anul 2050? ”. Planurile de lecție, însoțite de filme și prezentări familiarizează elevii cu cele mai importante concepte ale agriculturii durabile. Pachetul educațional este disponibil pe site-ul Programului CEA: www.educatieagricola.ro.

 

Puterea medie de cumpărare pe cap de locuitor în Europa în 2022 este de 16.344 euro. Cu toate acestea, există diferențe mari între cele 42 de țări: Liechtenstein, Elveția și Luxemburg au o putere de cumparare semnificativ mai mare decât restul Europei, în timp ce puterea de cumpărare în Kosovo, Moldova și Ucraina este cea mai scăzută.

Liechtensteinienii au un buget disponibil pentru cheltuieli și economii de peste 43 de ori mai mare decât ucrainenii. Acestea sunt câteva dintre rezultatele studiului recent lansat „GfK Purchasing Power Europe 2022”.

În 2022, europenii au la dispoziție aproximativ 11,1 trilioane de euro de cheltuit pentru alimente, întreținerea locuințelor, servicii, costuri cu energia, pensii private, asigurări, vacanțe, mobilitate și achiziții de consum. Aceasta sumă corespunde unei puteri de cumpărare medii pe cap de locuitor de 16.344 euro, ceea ce reprezintă o creștere de 5,8 la sută față de anul precedent. Cu toate acestea, suma pe care consumatorii o au de fapt la dispoziție pentru a cheltui și a economisi variază foarte mult de la o țară la alta și, de asemenea, depinde de modul în care prețurile de consum au evoluat în 2022.

Irlanda intră în top 10 din perspectiva puterii de cumpărare

Ca și în anii precedenți, Liechtenstein se află în fruntea clasamentului puterii de cumpărare. Situat între Austria și Elveția, principatul are o putere de cumpărare pe cap de locuitor de 66.204 euro, ceea ce înseamnă că liechtensteinienii au o putere de cumpărare de aproape 4,1 ori mai mare decât europeanul mediu. Elveția și Luxemburg urmează pe locul doi și al treilea: în timp ce puterea de cumpărare pe cap de locuitor a elvețienilor este de 41.758 euro – de aproape 2,6 ori mai mare decât media europeană – luxemburghezii au un potențial de cheltuieli de 37.015 euro pe cap de locuitor. Aceasta este de aproape 2,3 ori mai mult decât media europeană.



Scorul mediu de alfabetizare financiară în rândul celor peste 4.000 de români care și-au testat cunoștințele de educație financiară în cadrul campaniei „#Dreptullabanking îți aduce libertate de mișcare” este de 7,53.

Aproximativ 22,5% dintre participanți au oferit răspunsuri corecte la peste 80% din întrebări și au fost desemnați câștigători. Astfel, 900 de participanți au câștigat abonamente Metrorex și/sau STB pentru o lună.

Românii au fost invitați, timp de o săptămână, să își testeze cunoștințele de educație financiară în cadrul campaniei #Dreptullabanking, campania băncilor din România dezvoltată cu sprijinul Asociației Române a Băncilor (ARB), la stația de metrou Universitate, până la data de 2 noiembrie 2022. Peste 4.000 de români și-au testat cunoștințele de educație financiară în cadrul campaniei “#Dreptullabanking îți aduce libertate de mișcare”.

Asociația Română a Băncilor invită românii să-și testeze cunoștințele de educație financiară prin intermediul quiz-ului publicat online pe site-ul campaniei www.dreptullabanking.ro . Quiz-ul a fost dezvoltat special pentru campania #dreptullabanking și oferă utilizatorilor atât posibilitatea de a înțelege modul în care funcționează economia, băncile, produsele și serviciile bancare, precum și cum să își gestioneze banii sau să se protejeze de fraude.

Băncile din România vor continua să dezvolte programe pentru creșterea nivelului de educație financiară, dezvoltarea durabilă fiind dependentă și de gradul de educație. Comunitatea bancară consideră că este nevoie de o societate construită pe principiile sustenabilității cu un nivel solid de cunoștințe, inclusiv în domeniul financiar.

Acțiunea „Dreptul la Banking îți aduce libertatea de mișcare” este parte din campania #Dreptullabanking, lansată în anul 2020 din dorința de a crește gradul de conștientizare și de educație financiară în România.



Curiera continuă promisiunea de sustenabilitate și a investit în anul 2022 în dezvoltarea afacerii, respectând misiunea companiei de a livra coletele către beneficiari într-un mod cât mai prietenos cu mediul.

Recent, 13 din cele 17 mașini din flota companiei de curierat vor fi full electrice. Până la sfârșitul anului 2023, Curiera va renunța la cele patru mașini pe carburant și continuă planurile de mărire a flotei. În funcție de disponibilitatea producătorilor și de plafoanele facilităților fiscale, estimează ca ar putea suplimenta parcul auto cu încă 15 mașini electrice.

Componenta financiară a jucat un rol important în luarea acestei decizii, fiind cunoscut faptul că o flotă electrică înseamnă costuri mai mici de exploatare. Însă, pentru noi, componenta de responsabilitate socială este și mai importantă. Încă de când am hotărât să investim în propriul serviciu de curierat, ne-am dorit să facem acest lucru într-un mod cât mai prietenos cu mediul. Având în vedere implicarea noastră socială de până acum în diferite cazuri umanitare, am considerat că utilizarea unei flote de mașini electrice este o continuare firească a promisiunii pe care ne-am făcut-o, de a ne implica activ în societate și de a schimba lucrurile în bine”, spune Silvia Duță, CEO Curiera.

Anul 2022 a adus companiei de curierat o creștere a cifrei de afaceri de încă 6 milioane lei. Astfel, în doar doi ani de existență pe piață, Curiera va finaliza anul financiar cu o cifra de afaceri de 12 milioane de lei iar estimările pentru anul viitor sunt de 20 milioane de lei.

Încă o parte importantă a investiției de anul acesta a mers în dezvoltarea noului depozit. Acum dispunem de 500 metri pătrați, iar pentru anul 2023 estimăm triplarea spațiului de depozitare în paralel cu suplimentarea dotărilor cu panouri fotovoltaice și stații de încărcare. Astfel, în măsura în care putem, vom susține activitatea zilnică din surse cât mai nepoluante”, povestește Silvia Duță, CEO Curiera.

Piața de curierat din România se aliniază trendurilor globale. Se va pune din ce în ce mai mult accent pe relația cu clientul, rapiditatea și calitatea livrării. Pentru anul următor, Curiera analizează posibilitatea de a schimba orele de livrare, actualmente între 9:00 și 17:00, încât să nu blocheze zilele clienților.

 

PENNY România lansează „100 de idei de business pentru România”, o inițiativă ambițioasă și unică pentru mediul local de afaceri. În anul 2020, compania și-a asumat un obiectiv ambițios, sub umbrela TripluRO (3RO): își propune ca până la finalul anului 2023, 60% din sortimentul aflat la vânzare în magazinele PENNY să aibă ingredientul principal provenit din România, adică să fie cultivat, crescut, extras sau fabricat în țară și să fie procesat și ambalat în România.

Împreună cu Academia de Studii Economice, PENNY analizează 100 de oportunități de dezvoltare a unor afaceri locale din industrii precum agricultura, ambalajele sau produsele cosmetice, pentru a găsi soluții care vor putea oferi românilor, într-un viitor cât mai apropiat, produse 100% românești, care să se alinieze obiectivului TripluRO (3RO).

Cu ocazia lansării acestei inițiative, PENNY dă curs unei discuții libere despre cum mediul de afaceri și autoritățile locale își pot uni forțele pentru a crește numărul de produse locale pe care consumatorii le găsesc în magazinele din toată țara.

„Parteneriatul dintre ASE și PENNY generează proiecte cu valoare adăugată atât pentru noi ca parteneri cât și pentru România. PENNY este prima companie din retail care spune transparent care sunt produsele ce nu se produc în România și caută soluții pentru a stimula producția locală. Noi, mediul universitar, dorim să fim liantul dintre mediul de afaceri și guvern, pentru a găși împreună cele mai bune soluții pentru a ajuta producătorii români să pună pe piață produsele ce astăzi lipsesc. Proiectul pe care îl facem împreună cu PENNY este un pas important în această direcție și arată că societatea noastră s-a maturizat, reușind să genereze un dialog consistent între toți actorii relevanți pentru industrie”, a declarat Tănase Stamule, Decan FABIZ, ASE.

100 de idei de business pentru România sunt reunite într-un volum sub forma unui ghid informativ, o linie de start pentru producătorii români care își doresc să își dezvolte afacerile în mod sustenabil. În paginile acestuia sunt sumarizate 100 de idei de business necesare pentru creșterea numărului de produse locale pe rafturile magazinelor din România. Pe termen lung, volumul își propune să inspire și să genereze o mișcare amplă: înțelegerea nevoii de a dezvolta producția verticală românească de la ingredientul principal pana la produsul de pe raft pentru a răspunde nevoilor consumatorilor și pentru a genereza plus-valoare în țară.

„De peste 20 ani suntem atenți la nevoile românilor, cărora încercăm să le răspundem printr-o strategie eficientă de dezvoltare. În perioada 2016 -2021 am investit 2,2 miliarde de lei în România, avem 315 de magazine PENNY, 4 depozite și aproape 6.000 de colegi în toată țara. Pentru noi este important să ne asigurăm că românii găsesc întotdeauna în magazinele PENNY produsele pe care și le doresc, fabricate în România și disponibile la prețuri accesibile. Consumatorul modern este atent la raportul calitate-preț, dar își dorește să păstreze în coșul său de cumpărături produse sănătoase, cât mai proaspete și cu origini românești. Credem că dezvoltarea economiei prin creșterea sortimentului de produse românești se poate face prin inițiative inteligente, care favorizează atât interesele consumatorilor, cât și pe cele ale producătorilor locali”, a spus Daniel Gross, CEO PENNY România.

Un studiu realizat în cadrul PENNY în anul 2020 arată că peste 76% dintre consumatorii români preferă produse fabricate în România în 6 categorii: carne, mezeluri, legume, fructe, lactate și produse din cereale. În plus, datele arată și că pâinea, fructele, legumele și lactatele sunt cele mai consumate produse săptămânal, iar cel puțin o parte dintre acestea au originea în România.

“Suntem mândri să avem o rețea de peste 400 de furnizori locali, al căror număr crește în fiecare an. Este o prioritate pentru noi să facem pași înainte în atingerea obiectivului nostru. S-au făcut primii pași: 100% din carnea proaspătă (vită, pui și porc) vândută în magazinele PENNY este deja TripluRO (3RO). Ne dorim să avem pe rafturile magazinelor noastre cât mai multe produse locale, în concordanță cu așteptările clienților noștri, dar în același timp să susținem economia românească. Legat de pilonul sustenabilității, vedem și beneficii prin scurtarea lanțului valoric dintre producător și consumator.”, a declarat Marek Dolezal, COO PENNY România



În perioada 10 - 13 noiembrie, ROMEXPO organizează Târgul de Turism al României – ediția de toamnă. Vă așteptăm în pavilionul B1 al Centrului Expozițional cu cele mai bune ponturi pentru zboruri și vacanțe ieftine.

#TTR2022 prezintă cele mai noi și interesante oferte turistice, fiind un eveniment la care participă agenții de turism și touroperatori, unități de cazare și de agrement, precum și prestatori de diverse servicii în turism sau autorități de turism locale, naționale și internaționale.

Companiile prezente au pregătit mega oferte pentru vacanțele din perioada sărbătorilor de iarnă. Nu lipsesc reducerile considerabile pentru destinațiile exotice recomandate de Revelion, dar nici promoțiile pentru cazare în cele mai frumoase stațiuni de ski pentru zilele de Crăciun.

Cei care adoră magia sărbătorilor de iarnă și decorurile de poveste pot beneficia și de oferte atractive de city-break la Târgurile de Crăciun din cele mai populare orașe europene.
Pe lângă promoțiile de sărbători, pasionații de călătorie mai pot achiziționa cu reducere de până la 50%, pachete turistice all inclusive sau de tipul demi-pensiune pentru vară, bilete de avion și chiar sejururi în Delta Dunării, pe litoralul românesc sau în cele mai frumoase zone de munte din țara noastră.

Nu ratați ediția de toamnă a Târgului de Turism al României. Vă așteptăm la ROMEXPO să alegeți destinația care vi se potrivește la un super preț.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Camerele de Comerț și Industrie din România și Asociația Națională a Agențiilor de Turism.



Flexibilizarea politicilor privind munca la distanță a amplificat vulnerabilitățile de la nivelul infrastructurilor organizațiilor. Contextul geopolitic actual pune presiune pe capabilitățile companiilor de a se apăra în fața metodelor de atac din ce în ce mai sofisticate ale infractorilor cibernetici.

Comunitatea de experți în securitate informatică din regiune vine cu soluții pentru provocările actuale în cadrul DefCamp, cea mai importantă conferinţă anuală de hacking şi infosec din Europa Centrală şi de Est, între 10-11 noiembrie 2022.

Securitatea informatică este astăzi mai importantă ca oricând, deoarece numărul atacurilor cibernetice la nivel local a crescut semnificativ în ultimii doi ani, pe fondul pandemiei și a conflictului din Ucraina. Mai mult, peisajul securității se schimbă constant, iar situația din Ucraina este un adevărat studiu de caz ce ne demonstrează că, la scară globală, conflictele se pot muta ușor în spațiul cibernetic. Din acest motiv, actualizarea și adaptarea constantă a practicilor de securitate și soluțiilor de apărare sunt extrem de importante pentru orice companie, indiferent de numărul de angajați sau de industria în care activează”, a spus Andrei Avădănei, fondatorul DefCamp.

IoT Hacking, războiul cibernetic, războiul psihologic prin intermediul social media, tendințe ce vor fi dezbătute de specialiștii prezenți pe scenă în cadrul ediției de anul acesta
Experți din domeniu, precum Dr. Nestori Syynimaa - unul dintre cei mai importanți experți Azure AD / M365 din lume și dezvoltatorul setului de instrumente AADInternals și Ioan Constantin - expert în securitate cibernetică la Orange România, ce deține cunoștințe aprofundate despre toate tehnologiile de securitate IT și sistemele de management, având numeroase certificări profesionale, se alătură anul acesta conferinței în calitate de speakeri și vor discuta tendințele și provocările actuale din sfera securității tehnologice.

Mai mult, Bianca Lewis - hacker în vârstă de 15 ani și fondatoarea Girls Who Hack și Secure Open Vote va prezenta cea mai recentă cercetare. Printre temele pe care participanții le pot asculta anul acesta se numără războiul psihologic prin intermediul social media - una dintre cele mai puternice arme de pe câmpul de luptă politic actual. Se va discuta de asemenea și despre îmbunătățirea securității cibernetice prin intermediul inteligenței artificiale, măsurile de securitate ofensivă și defensivă, amenințările de urmărire a dispozitivelor în rețelele 5G, securitatea infrastructurilor critice și securitatea personală într-o perioadă post-pandemie. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului.

De asemenea, ne dorim ca prin ediția DefCamp de anul acesta să creștem gradul de conștientizare privind importanța formării unei noi generații de hackeri etici, capabili să combată amenințările informatice, care devin din ce în ce mai complexe. Până acum, DefCamp a contribuit semnificativ la consolidarea comunității și ecosistemului infosec și ne dorim ca și ediția de anul acesta să fie un succes”, a adăugat Andrei Avădănei, fondatorul DefCamp.

Evenimentul DefCamp 2022 este organizat de Asociația Centrul de Cercetare în Securitate Informatică din România (CCSIR), powered by Orange Business Services. Conferința se bucură de sprijinul Secureworks în calitate de partener Platinum, Keysight Technologies România, Bit Sentinel, Pentest-Tools.com, Booking Holdings și CrowdStrike în calitate de parteneri Gold, Infoblox, Siemens, ExpressVPN, KPMG, Huawei, Thea Pharma și Happening în calitate de parteneri Silver, precum și CyberEDU in calitate de partener Hacking Village.

În calitate de Platinum Partner, sprijinim comunitatea de cyber professionals din România, implicându-ne activ în dezvoltarea de competențe și profesioniști în domeniul apărării cibernetice. Secureworks are în România o comunitate de peste 600 de angajați cu expertiză în arii și tehnologii de securitate variate. Având ca una dintre principalele valori dezvoltarea continuă a experților noștri, parteneriatul cu DefCamp ne ajută să împărtășim reciproc experiențe cu profesioniști din comunitatea regională și nu numai”, a declarat Mihai Oprea, Senior Manager Secureworks.

 

Romexpo împreună cu Camera de Comerț și Industrie a României organizează, între 26 – 30 octombrie, IndAgra – cel mai cunoscut eveniment agricol din România și IndAgra Food - târgul internațional pentru industria alimentară. Ambele manifestări se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Peste 412 firme din România și străinătate, reprezentative pentru sectorul agricol și alimentar, vin la Romexpo, pe o suprafață de 29.000 mp, să prezinte proiectele care aduc plus valoare agriculturii românești și ajută la dezvoltarea relațiilor comerciale din industria alimentară.

IndAgra – IndAgra Food 2022 înregistrează un grad de internaționalizare de 29%, la cele două manifestări participând firme din țări precum: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Coreea de Sud, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Italia, Moldova, Olanda, Polonia, Serbia, Spania, Suedia, SUA, Turcia, Ungaria, Vietnam.

Mulțumim companiilor prezente pentru fidelitate și le suntem recunoscători pentru profesionalismul de care dau dovadă la fiecare ediție. IndAgra – IndAgra Food 2022 reprezintă cea mai mare platformă de smart networking din România, unde antreprenorii cu business-uri care se pliază pe tematică au șansa să interacționeze, să pună bazele unor relații de afaceri și chiar a unor parteneriate de durată. Mai mult decât atât, ei pot învăța din modelele de bune practici aplicate atât la nivel național, cât și internațional. Învităm profesioniștii din domeniu în Centrul Expozițional ROMEXPO, unde timp de 5 zile, au ocazia să testeze produse de ultimă generație și să identifice perspectivele pieței agricole și alimentare. De asemenea, invităm și publicul larg să guste din bucatele tradiționale și să se bucure de prezența celor mai frumoase exemplare de animale”, transmite Oana Netbai, PR Romexpo.

IndAgra 2022 - Târgul internațional de produse și echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei are loc atât în pavilionul B1 al Centrului Expozițional Romexpo, cât și pe platformele exterioare.

Manifestarea promovează producția sustenabilă a culturilor și prezintă tehnologiile care asigură un consum redus de energie și de combustibil. În plus, #INDAGRA2022 aduce în atenția publicului specialist ideea de smart farming care se bazează pe metode de protejare a mediului înconjurător, conservarea resurselor, precum și implementarea tehnologiilor în procesele agricole. De asemenea, târgul ilustrează tendințele anului 2022 din domeniul agriculturii, viticulturii, horticulturii și zootehniei.

În cadrul IndAgra, expozanții își lansează produsele revoluționare, întâlnesc noi parteneri de afaceri, dau cursului dialogului de business și își prezintă oferta de echipamente și tehnologii, precum și noutățile sau promoțiile generoase.

Pe lângă produsele și serviciile companiilor expozante, vizitatorii vor putea admira animale și vor afla de la specialiști cum se face creșterea și îngrijirea acestora, utilizând cele mai moderne produse, tehnici și echipamente.

Târgul INDAGRA 2022 este organizat pe trei saloane tematice:
• Salonul de Agricultură (pavilion B1) – cu 4 zone tematice: Material săditor, semințe, îngrășăminte; Zootehnie/Viticultură; Mașini, utilaje și echipamente agricole; Tehnologii și echipamente pentru irigații, sere și solarii.
• Salonul Utilajelor Agricole (platformele 1, 4, 10, 11, V5, V6, 12, Aleea Negustorilor) – unde regăsim: utilaje agricole mari, echipamente de mari dimensiuni, excavatoare, unelte, cisterne, combine, remorci, piese.
• Salonul Zootehnic (platformele 12, 13) – unde sunt expuse bovine, ovine, caprine, cabaline, păsări și ovine.

De asemenea, cei prezenți sunt invitați la o serie de evenimente conexe pe teme de interes:
• Forumul American de Dialoguri Comerciale pentru Securitatea Apei și Alimentelor în România, Moldova și Ucraina – organizat pe 27 octombrie, începând cu ora 09:00, în Sala Madgearu din pavilionul B3, de către Camera de Comerț și Industrie a României și Ambasada SUA în România.
• Conferința „Cum sună viitorul agriculturii românești? O perspectivă olandezo-română” – organizată pe 27 octombrie, în intervalul orar 15:45 – 19:00, în Sala Titulescu din pavilionul B3, de către Ambasada Olandei.
• Conferința „Principalele orientări și provocări ale noii perioade de programare 2023 – 2027” – organizată pe 28 octombrie, de la ora 10:00, în Sala Titulescu din pavilionul B3, de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală.
• Seminarul „Soluții israeliene inovatoare în sectorul agrifood” – organizat pe 28 octombrie, în intervalul orar 10:00 – 13:00, de Ambasada Israelului.
• Conferința EU ORGANIC SCHOOL – organizată pe 28 octombrie, în intervalul orar 15:30 – 16:30, în Sala Titulescu din pavilionul B3, de către Economotechnki.
• Lansarea Agribusinessjob – o platformă de job-uri dedicată sectorului agri-food - miercuri, 26 octombrie, în Sala Magearu din pavilionul B3, de la ora 15:00.
• Desfășurarea concursului: ,,TOAMNA CU LUMEA SATULUI", în perioada 26 – 29 octombrie – prin intermediul căruia se urmărește promovarea activităţii publicisticii de specialitate.

INDAGRA FOOD 2022 - Târgul internațional pentru industria alimentară reunește producătorii, distribuitorii și importatorii de echipamente și tehnologii pentru industria cărnii, dar și reprezentanții domeniului panificației, industrializării legumelor și fructelor, prelucrării peștelui și laptelui.

Manifestarea prezintă atât evoluția sectorului alimentar, cât și provocările cu care se confruntă în contextul actual.

INDAGRA FOOD este un eveniment al profesioniștilor care prezintă soluții ecologice pentru afaceri cu impact redus asupra mediului, procese care asigură o calitate superioară a alimentelor, precum și tehnologii digitale care vor accelera modernizarea acestui sector.

Târgul INDAGRA FOOD este alcătuit din 2 saloane, după cum urmează:
• Salonul Alimentar (pavilion B2) – cu 2 zone tematice: Utilaje si echipamente pentru industria alimentară și Produse alimentare și materii prime.
• Salonul GastroFood (pe platforma exterioară Aleea Crowne).

Pagina 9 din 17
HWP5Red animated arrow down

youtube

Parteneriate

Logo Smartfert

 

knsdrift

Afilieri

 LMP2019

smart pol