Cei care doresc să își decoreze locuința după cele mai noi tendințe și să descopere stiluri extravagante de amenajare sunt așteptați în pavilionul B2 al Centrului Expozițional ROMEXPO cu oferte speciale și idei spectaculoase de design.
La Târgul Internațional de Mobilă, Echipamente și Accesorii participă peste 100 de companii reprezentative din domeniu, suprafața expozițională ocupată fiind de peste 10.800 mp. Evenimentul înregistrează un grad de internaționalizare de 18%.
„Ediția de anul acesta a fost gândită ca o platformă de prezentare atât a celor care au o activitate consolidată și dictează tendințele pieței, cât și a celor care abia s-au lansat în acest sector și vor să beneficieze de o mega expunere. În cadrul manifestării, specialiștii au ocazia să identifice noi oportunități de colaborare, să prospecteze cererea și concurența și să încheie parteneriate benefice pentru afacerea lor. Evenimentul are și o latură dedicată publicului larg, astfel că cei prezenți se pot inspira din proiecte expuse și pot beneficia de ofertele speciale valabile pe perioda târgului”, a precizat Oana Netbai, PR ROMEXPO.
Evenimentul promovează culorile în trend de anul acesta, obiectele de decor must -have în orice proiect de design, elementele naturale care ilustrează legătura dintre om și natură, materialele și piesele de mobilier care sunt la modă, precum și articolele cu aspect vintage care dau un farmec aparte spațiului de locuit.
De asemenea, #BifeSim2023 prezintă și cele mai avansate utilaje și echipamente folosite în procesul de producție, execuție, finisare și montaj.
Pe perioada #BifeSim2023, publicul are ocazia să admire, într-un stand special amenajat, proiectele impresionante realizate de cei mai talentați arhitecți și designeri în cadrul Concursului Național de Design de Mobilier. Această competiție este organizată de Asociația Producătorilor de Mobilă din România și reprezintă o punte între creație și producție, cu scopul de a facilita dialogul între generații pentru dezvoltarea industriei mobilei.
Pe 21 septembrie, de la ora 10:00, în Sala Madgearu din pavilionul B3, Asociația Industriei Lemnului – Prolemn, în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a României și cu sprijinul ROMEXPO, organizează Conferința Green Industry. Obiectivul principal al evenimentului este legat de dezvoltarea unui plan de acțiune pentru sectorul pădure – lemn care să asigure o creștere sustenabilă a industriei. Detalii suplimentare pe www.pro-lemn.ro
Program de vizitare
21 – 23 septembrie 2023: între orele 10:00 – 18:00
24 septembrie 2023: între orele 10:00 – 16:00
Bilet de intrare: 10 lei
Informații suplimentare pe www.bife-sim.ro sau în Ghidul Vizitatorului. Scanează codul QR la intrarea în târg și lasă-te ghidat printre standurile spectaculoase din pavilionul B2 al Centrului Expozițional.
Concomitent se desfășoară și #CosmeticsBeautyHair2023 – Expoziția internațională de produse și echipamente pentru cosmetică, îngrijire corporală și coafură.
Te așteptăm în Pavilionul B2 al ROMEXPO cu oferte speciale și idei spectaculoase de design. #BifeSim2023 – cel mai important eveniment dedicat industriei home & deco din România și străinătate - este organizat de ROMEXPO, în parteneriat cu Asociația Producătorilor de Mobilă din România și Camerele de Comerț și Industrie Județene.
Evenimentul promovează culorile în trend de anul acesta, obiectele de decor must -have în orice proiect de design, elementele naturale care ilustrează legătura dintre om și natură, materialele și piesele de mobilier care sunt la modă, precum și articolele cu aspect vintage care dau un farmec aparte spațiului de locuit.
De asemenea, #BifeSim2023 prezintă și cele mai avansate utilaje și echipamente folosite în procesul de producție, execuție, finisare și montaj.
„Ediția de anul acesta a fost gândită ca o platformă de prezentare atât a celor care au o activitate consolidată și dictează tendințele pieței, cât și a celor care abia s-au lansat în acest sector și vor să beneficieze de o mega expunere. În cadrul manifestării, specialiștii au ocazia să identifice noi oportunități de colaborare, să prospecteze cererea și concurența și să încheie parteneriate benefice pentru afacerea lor. Evenimentul are și o latură dedicată publicului larg, astfel că cei prezenți se pot inspira din proiecte expuse și pot beneficia de ofertele speciale valabile pe perioda târgului”, transmite Oana Netbai, PR ROMEXPO.
Program de vizitare: 21 – 23 septembrie 2023: între orele 10:00 – 18:00; 24 septembrie 2023: între orele 10:00 – 16:00.
Manifestarea are loc în perioada 21 – 24 septembrie 2023 și este organizată de Romexpo, în parteneriat cu Asociația Producătorilor de Mobilă din România și Camerele de Comerț și Industrie Județene. Evenimentul promovează culorile în trend de anul acesta, obiectele de decor „must have” în orice proiect de design, elementele naturale care ilustrează legătura dintre om și natură, materialele și piesele de mobilier care sunt la modă, precum și articolele cu aspect vintage care dau un farmec aparte spațiului de locuit.
De asemenea, #BifeSim2023 prezintă și cele mai avansate utilaje și echipamente folosite în procesul de producție, execuție, finisare și montaj.
„Invităm producătorii de mobilă, dar și pe cei care au un business în domeniul arhitecturii, implementează proiecte de design sau oferă consultanță în domeniu, să participe la cel mai mare și important târg specializat din România. #BifeSim2023 este platforma ideală de prezentare atât a celor care au o activitate consolidată și dictează tendințele pieței, cât și a celor care abia se lansează în acest sector și vor să beneficieze de o mega expunere. Liderii industriei s-au înscris deja la eveniment și vin la ediția de anul acesta a #BifeSim să prezinte mobila viitorului”, a spus Oana Netbai, PR Romexpo.
În cadrul #BifeSim2023 ai ocazia să crești notorietatea companiei, să identifici noi oportunități de colaborare, să prospectezi cererea și concurența și să închei parteneriate benefice pentru afacerea ta.
Pentru informații suplimentare despre condițiile de participare și mai multe detalii despre conceptul ediției de anul acesta, nu ezita să ne contactezi pe adresele de mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..