Afişez elemetele după tag: judecator

Înființată în primăvara anului 2019 la Oradea, „Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului” (AJADO) și-a început oficial activitatea de luna aceasta, anunță organizația prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit propriei declarației de principii, AJADO are drept scop, printre altele, de a promova, afirma, consolida și sustine statutul și independența judecătorilor și a justiției, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, valorile constituționale și democratice, precum și statul de drept în România.

Membrii fondatori ai AJADO sunt judecător Florica Roman, președinte, judecător Munteanu Traian (pensionar), vicepreședinte, și judecător Raluca Cuc, secretar.

„Crearea unei asociații profesionale a judecătorilor pentru apărarea drepturilor omului este în România o necesitate, în contextul în care drepturile cetățenilor români au ajuns să fie ignorate sau încălcate atât de către o parte a reprezentanților celor trei puteri ale statului – legislativă, executivă și judecătorească, precum și de către o parte a societății civile și a presei.

Pe lânga respectarea Constituției și a legilor țării, ca judecători am jurat la intrarea în profesie să «apărăm drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei» și să ne îndeplinim atribuțiile cu onoare, conștiință și fără părtinire».

Judecătorul este ultima redută de apărare a drepturilor și libertăților persoanei, de aceea, conștienți fiind de datoria pe care o avem de a ne îndeplini cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile, asociația va întreprinde orice acțiune permisă de lege și de statutul de judecător pentru a apăra drepturile și libertățile persoanei, precum și pentru a consolida independența justiției, democrația și statul de drept în România“, a precizat președinta AJADO, judecător Florica Roman.

Foto credit: Facebook, Florica Roman

Publicat în Social
HWP5Red animated arrow down

youtube

Parteneriate

Logo Smartfert

 

knsdrift

Afilieri

 LMP2019

smart pol