Acestea includ hipertensiune arterială, glicemie crescută și un profil ridicat al lipidelor din sânge. Persoanele cu sindrom metabolic prezintă un risc mult mai mare de boli cardiace și diabet de tip 2, comparativ cu cei a căror greutate se află într-un interval normal.
Obezitatea este o epidemie și în ultimele decenii tot mai multe cercetări s-au concentrat asupra cauzelor și modului în care aceasta ar putea fi prevenită sau tratată.
„Principala cauză a obezității este lipsa educației nutriționale. Odată cu evoluția industrializării alimentare a crescut și densitatea calorică a alimentelor, dar și valatabilitatea lor – prin urmare abuzul alimentar, practic depășirea aportului energetic necesar zilnic este inerent. În asociere cu o creștere direct proporțională cu sedentarismul, practic consum energetic redus – s-a creat un dezechilibru între import și export energetic, iar organismul uman s-a adaptat noilor condiții și a sporit stocarea energiei suplimentare în țesutul adipos. Deși există și elemente ce țin de genetic și chiar și patologii care predispun la creștere în greutate, ele pot fi ușor controlate prin reglarea import/exportului energetic... adică prin educație nutrițională bazică!”, a precizat nutriționistul Ionuț Ignat.
Dependența de alimente - alimentele îndulcite cu zahăr și bogate în grăsimi stimulează centrii de recompensă din creier. Adesea acest tip de alimente au fost comparate cu droguri precum alcoolul, cocaina, nicotina și canabisul ce pot provoca dependență la persoanele predispuse la obezitate. Prin pierderea controlului asupra comportamentului alimentar, apare dependența, o problemă complexă și foarte greu de depășit. Surplusul de greutate apare atunci când mâncam mai multe calorii decât ardem prin activitate. Acest dezechilibru contribuie cel mai mult la creșterea în greutate.
„Pe parcursul vieții, unele persoane crează o relație dezechilibrată cu alimentația, de ordin emoțional. Motivul este unul foarte simplu: mâncarea crește nivelul de dopamină – un neurotransmițător care oferă organismului o senzație de bine (temporară). Treptat, în funcțiile de valurile vieții, apelăm din ce în ce mai des la această „alinare” sau chiar „sărbătorire” și creăm un raport dezechilibrat care nu mai ține cont de senzația de foame/sațietate (dată de hormoni), ci de una emoțională – dată de neuro-transmițători. Suntem supărați – alinăm cu mâncare, suntem bucuroși (tot timpul se poate mai bine!) - sărbătorim cu mâncare... și treptat, al nostru hipotalamus, similar ca la adicții începe să „solicite” din ce în ce mai multă dopamină blocând semnalizările clasice de la alți hormoni care reglează sațietatea cum ar fi colecistokinină, leptină sau adiponectină. Uite așa se crează adicțiile alimentare (clinic tulburarea alimentară numită hiperfagie), cea de dulce fiind doar o „variație psihică” (unii crează dependențe de schimbare de gust dulce/sărat, alții de grăsimi, alții de cantitate/volumetrică (senzația de plin în stomac permanentă). Aceste adicții – în asociere cu o densitate calorică foarte crescută în fast food (pentru că vrem totdeauna să potolim demonul adicției repede!) și cu lipsa de mișcare – duc la creșterea în masă adipoasă”, a adăugat nutriționistul.
Lipsa activității fizice aduce kilograme în plus și în final obezitate. În lipsa exercițiilor fizice, corpul începe să stocheze energia suplimentară sub formă de grăsime și nu o va putea folosi. Pe lângă obezitate, lipsa exercițiilor fizice poate duce și la apariția bolilor cardiace, colesterol ridicat, diabet și alte boli cronice.
Rutina neadecvată de somn - cheia pentru o sănătate excelentă este să dormim bine, care ne poate ajută, de asemenea și la menținerea unei greutăți sănătoase. Studiile au arătat că, cu cât dormim mai puțin, cu atât suntem mai predispuși la supraponderabilitate și obezitate. Acest lucru se datorează parțial faptului că hormonii care sunt eliberați în timpul somnului ajută la controlul apetitului și utilizării energiei de către organism.
Probleme de sănătate - National Institutes of Health a constatat că în anumite situații obezitatea este cauzată de cauze medicale, cum ar fi tiroida, sindromul ovarului polichistic, sindromul Cushing etc. De asemenea o serie de medicamente au ca efect secundar creșterea în greutate ( ex: antidepresivele, medicamentele pentru diabet și antipsihoticele), prin faptul că modifică funcția corpului și a creierului, reducând rata metabolică sau crescând apetitul.
Genetica - obezitatea are o componentă genetică puternică. Genele pot provoca în mod direct obezitatea în tulburări precum sindromul Prader-Willi. Copiii părinților cu obezitate sunt mult mai susceptibili de a fi obezi decât copiii părinților slabi.
“Deși genetica este o componentă ce trebuie luată în seamă, putem face o parelelă foarte simplă (și dureroasă) pentru a vedea relevanța ei realistică. În populația afro-americană de origine somaleză este prelevantă statistic gena obezității. Cu toate astea, aportul alimentar (exces sau foame) este cel determinant când discutăm despre indicele de masă corporală. Copiii părinților cu obezitate au o predispoziție spre obezitate nu din cauza genelor, mai degrabă imitarea obiceiului părinților, respectiv absența educației nutriționale ar trebui blamate. Tot de la părinți se preia și comportamentul de „cronic dieter” - adică alternarea între foame (diete extreme de pe net cu privare masivă de nutrienți dedicate reducerii dramatice și rapide a greutății și exces alimentar compensatoriu) urmată de recidivă de greutate. Nu odată am întâlnit în cabinet, părinți cu obezitate, care și-au supus copiii supraponderali la diete stricte și severe, fără prezența unui specialist medical pentru reducerea de greutate rapidă. Practică foarte nocivă și pentru sănătatea copilului, dar mai ales pentru psihicul lui pentru viitor”, a mai spus Ignat.
Zahărul
„Neînțelegerea proceselor de digestie, respectiv veșnica blamare media de către persoane ne-educate în domeniul nutriției a dus la o permanentă frică de consumul de zahăr. Pentru a înțelege realitatea metabolică – trebuie subliniat CĂ TOȚI carbohidrații, la finele procesului de digestie se metabolizează în trei monozaharide: fructoză, glucoză și galactoză. Zahărul este o dizaharidă – formată din două molecule: fructoză și glucoză (50%-50%). Glucoza reprezintă sursa primordială de energie celulară și este ajutată de hormonul numit insulină produs de pancreas, iar fructoza este metabolizată hepatic, fără asistența insulinei, dar cu un transportator transmembranar special numit GLUT 5 – care direcționează energia cu precădere spre celulele active hepatice (hepatocite) și renale (nefroni). Pe scurt, fructoza este mai degrabă predispusă să fie transformată în grăsime viscerală dacă este consumată în exces, decât glucoza care devine energie (dar care și ea în exces, poate fi redirijată către ficat pentru transformarea în stoc). Adaosul de fructoză în industrializarea modernă, reprezintă o metodă de creștere calorică exponențială la un preț FOARTE MIC – și inerent crește abundența energiei în mâncare. De aici și excesul. Iar depunerea de grăsime viscerală duce la un profil lipidic crescut în organism și inerent la probleme metabolice severe. Excesul de glucoză pe de altă parte, duce la rezistență la insulină, urmată de prediabet și diabet tip 2. Diferența între carbohidrații buni și cei răi (impropriu numiți în media) este timpul de eliberare – cei „buni” vin la pachet cu fibre și eliberează energia treptat pe perioade mai lungi de timp, iar cei „răi” sau rafinați – au fibrele îndepărtate și eliberarea lor energetică este rapidă – ducând la exces mai repede. REALITATEA stă în cantitate! Fiecare dintre noi, direct dependent de activitate și necesar energetic avem un anumit buget de carbohidrați zilnic, care ar trebui repartizați conform nevoilor”, a declarat nutriționistul.
Stresul - gestionarea vieții agitate poate face ca nivelul de stres să crească. Unii oameni mănâncă mai mult decât de obicei când sunt plictisiți, supărați, sau stresați. Prea mult stres poate duce la probleme cognitive, alimentație crescută pe fond emoțional, nivel ridicat de zahăr din sânge, apetit necontrolat, niveluri ridicate de glucoză și grăsimi, toate acestea putând duce la obezitate. Puteți încerca să gestionați stresul făcând unele schimbări în alimentație, activitate fizică și discutând cu un specialist.
„Din punct de vedere medical stresul zilnic este exprimat hormonal – cortizol – și expresia lui este diferită de la om la om. Dar realistic, un lucru pe care-l putem menționa despre nivelul de stres este faptul că este în crescendo de la zi la zi și problemele psihologice și chiar psihiatrice avându-l ca și factor determinant sunt în crescendo de la an la an pe statistici. Stresul este de foarte multe ori compensat alimentar și abuzul inerent duce la obezitate și toate patologiile conexe. Prezența stresului exagerat în viața de zi cu zi este un impediment REAL în lupta fiecărui pacient obez cu greutatea excesivă. Din acest motiv, managementul stresului devine vital în toate cabinetele de nutriție ca și recomandare asociată de ordin multidisciplinar. Parte din strategiile de management al stresului pe care le recomand în cabinet pacienților pleacă de la plimbarea în aer liber/natură și pot merge până la interveția unui psihoterapeut, psiholog sau psihiatru în sinergie multidisciplinară. Din nefericire, ca și la greutatea în exces, populația este foarte derogativă și la stresul excesiv. Probabil că o campanie similară cu a noastră de informare legată de subiect ar fi foarte indicată de la colegii noștri din sfera psihologie/psihoterapie/psihiatrie”, a conchis nutriționistul.
Cunoscând efectele extrem de grave pe care le poate avea obezitatea asupra organismului și din dorința de a informa corect publicul din România despre acest dezechilibru, Sweeteria împreună cu nutriționistul, Ionut Ignat au inițiat campania de conștientizare #obezitateaucide.
„Rapoartele Organizației Mondiale a Sănătății privind Europa, în 2022, relevă că peste 60% dintre adulți și unul din trei copii sunt supraponderali, adică suferă de greutate în exces. Cifrele pentru România arată 58% dintre adulți cu această problemă, statistică rămânând aceeași pentru copii, ca la nivel european. Dacă, între copiii români cu vârste până la 5 ani, avem 7% suferind de obezitate, între 7 și 9 ani procentul crește la 30%. [...] Sweeteria a deschis drumul, în România, pentru reducerea consumului de zahăr și înlocuirea acestuia cu îndulcitori naturali cu zero calorii, fiind primul laborator care a adaptat rețetele celor mai iubite dulciuri, promovând în acest fel un stil de viață mai sănătos și o alimentație echilibrată. Alături ne-a fost, încă de la început, nutriționist Ionut Ignat de la cabinetul de nutriție și dietetică Nutrigo, care și-a pus toate cunoștințele acumulate în Europa și USA la dispoziția celor interesați de educația nutrițională și de o viață sănătoasă, fără kilograme în plus.
„De ce am ales să colaborăm cu el? Pentru că tratează fiecare pacient ca fiind unic, pornind de la anamneza acestuia: istoric medical (analize recente, scrisori medicale, diagnostic și tratament), istoric dietetic (evoluția greutății pe toată viața și detaliile ultimilor ani), profil psihologic, căutând să-i ofere fiecăruia soluția optimă. Astăzi, simțim nevoia să demarăm o campanie amplă de conștientizare a pericolelor generate de surplusul de greutate și să o numim #obezitateaucide. Motivul este unul simplu: în lipsa unor măsuri de prevenție, în România anului 2030, aproximativ 500.000 de copii cu vârste între cinci și 19 ani vor suferi de obezitate. Ei vor deveni viitori adulți predispuși către toate problemele de sănătate declanșate de obezitate. Cu toții ne dorim un corp suplu și sănătos, pentru a ne putea bucura de toate darurile vieții, dar pentru aceasta este necesar, într-o lume în care abundența alimentară a ajuns la apogeu, să învățam să-i oferim acestui corp exact ce are nevoie, alegând cu atenție și în cunoștință de cauză. Soluția propusă de noi ar fi informarea și educarea nutrițională a copiilor (în școli și grădinițe), dar și a părinților și bunicilor”, a precizat Elena Pavel - fondator Sweeteria.
Problemele de sănătate încep atunci când suntem foarte ușor supraponderali, iar probabilitatea apariției problemelor crește pe măsură devenim din ce în ce mai supraponderali. Multe dintre aceste afecțiuni provoacă suferință pe termen lung. Vestea bună este că supraponderalitatea și obezitatea pot fi prevenite în mare măsură. Cheia succesului este realizarea unui echilibru energetic între caloriile consumate, pe de o parte, și caloriile folosite, pe de altă parte. Pentru a atinge acest obiectiv, putem limita aportul de energie din grăsimile totale și putem schimba consumul de grăsimi de la grăsimi saturate la grăsimi nesaturate, putem crește consumul de fructe și legume, precum și de leguminoase, cereale integrale și nuci și limita aportul de zaharuri. La toate acestea se adaugă desigur și creșterea nivelului de activitate fizică, până la cel puțin 30 de minute de activitate regulată, de intensitate moderată în majoritatea zilelor.
„Obezitatea morbidă nu discriminează, ea ucide încet și sigur. Azi, un spectru de analize decent la un obez înseamnă mâine o denaturare accelerată pe toți markerii metabolici și cardiovasculari, pumni de pastile de control simptomatic și minus a zeci de ani din viață. Obezitatea morbidă nu este o problemă de «acceptare» a imaginii de sine și nu are legătură cu esteticul sau partea psihologică, este un cumul de factori, toți letali. De la rezistență la insulină la prediabet și diabet tip 2 – denaturarea se întâmplă în doar câteva luni de zile. De la hiper-colesteremie și hiper-trigliceridemia la denaturarea ireversibilă a sistemului cardiovascular sunt câțiva ani (doi sau trei, nu zeci). Steatozele se transformă în insuficiențe hepatice, pancreatice și renale. Și astfel ajungem la o expectativă de viață sub 60 de ani. Fiecare an petrecut în obezitatea morbidă scurtează semnificativ durata vieții și calitatea ei.
„Suntem într-o lume media unde nutriția «vindev. Este la modă să dai sfaturi despre slăbit și să promovezi online soluții generaliste tip panaceu universal din punct de vedere alimentar la epidemia de obezitate. De aici apare dezinformarea permanentă a omului de rând și un nou trend: «scurtătura» coborării în greutate. De la apa cu lămăie la oțetul pe stomacul gol, de la bicarbonat la ghimbir, de la înfometare la diuretice și laxative, pacientul obez a intrat într-o permanentă frenezie de schimbare a soluțiilor magice pt a pierde în greutate fulminant de rapid. Fiecare soluție aplicată este o altă ne-reușită însă și treptat duce la abandonului în lupta cu kilogramele pentru că speranța se pierde.
„Realitatea este alta însă, una matematică, care implică răbdare, perseverență, constanță și consecvență și se face printr-o singură metodă: EDUCAȚIE NUTRIȚIONALĂ CORECTĂ! Toată alimentația se măsoară în energie (exprimată în kilocalorii) și se repartizează în 3 macro-nutrienți cu proprietăți specifice: proteine 4kcal/gram, carbohidrați (sau glucide) 4kcal/gram și lipide (sau grăsimi) 9kcal/gram. Un kilogram de țesut adipos conține energia stocată a 7700 kcal și literatura de specialitate nu ne permite să creăm un deficit caloric mai mare de 500kcal/zi. De aici este matematică pură și timp. Și fiecare persoană obeză are un raport personalizat de macro-nutrienți în baza istoricului medical, dietetic și a profilul social și psihologic.
„Cheia în lupta cu obezitatea este SUSTENABILITATEA. Fără ea, fie pierdem lupta din start pe perioadă de deficit caloric, fie revenind ne-educați la un stil de viață alimentar haotic ulterior efectul de recidivă ne aduce kilogramele înapoi. Această educație alimentară se face fie din surse reale de informații, fie alături de un specialist în nutriție/dietetică cu studii specifice, nu generale”, a explicat nutriționistul Ionuț Ignat - specialist în nutriție clinică și tulburări alimentare, Cabinet nutriție NutriGo.
Obezitatea nu este neapărat un dezechilibru permanent, dar poate avea un impact major atât asupra sănătății fizice, cât și asupra sănătății mentale. A lua măsuri din timp pentru gestionarea obezității, poate reduce riscul complicațiilor. Putem gestiona greutatea făcând schimbări în stilul de viață, prin alegeri corecte și sănătoase. Prevenirea obezității, începând de la o vârstă fragedă și extinzându-se pe parcursul întregii vieți, ar putea îmbunătăți considerabil sănătatea și reduce suferința.
Obezitatea este o afecțiune în care o persoană are o cantitate de grăsime corporală dăunătoare sau o distribuție nesănătoasă a acesteia. Obezitatea crește riscul de apariție a mai multor complicații grave de sănătate. Excesul de grăsime corporală pune presiune asupra oaselor și organelor, provoacă schimbări complexe ale hormonilor și metabolismului și crește inflamația din organism. Persoanele care suferă de obezitate au un indice de masă corporală (BMI) de 30 sau mai mare.
Cele mai recente date ale Organizației Mondiale a Sănătății indică faptul că cel puțin una din trei persoane din populația adultă a lumii este supraponderală și aproape una din 10 este obeză. În plus, există peste 40 de milioane de copii sub vârsta de cinci ani care sunt supraponderali.
Potrivit studiilor, obezitatea si supraponderalitatea pot avea un impact grav asupra sănătății. Excesul suplimentar de grăsime duce la consecințe grave asupra sănătății, cum ar fi boli cardiovasculare (în principal boli de inimă și accident vascular cerebral), diabet de tip 2, tulburări musculo-scheletice precum osteoartrita, anumite tipuri de cancer (endometrul, sân și colon), apnee, depresie, etc. Aceste afecțiuni cauzează moarte prematură și invaliditate substanțială, așadar medicii si specialistii atrag atentia ca lupta cu obezitatea morbidă este realmente vitală.