Afişez elemetele după tag: patriarhia romana

Marți, 11 aprilie 2023, în contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice, a fost semnat un protocol de cooperare între Patriarhia Română și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, instituții reprezentate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și ministrul Marius-Constantin Budăi.

„Cele două instituții cu largă și profundă implicare socială își doresc continuarea și intensificarea cooperării în domeniul social, atât în ceea ce privește îngrijirea de lungă durată, cât și celelate programe și proiecte sociale care vizează toate categoriile sociale dezavantajate, sprijinite de cele aproximativ 800 de instituții și servicii sociale ale Bisericii Ortodoxe Române”, se menționează într-un recent comunicat de presă al BOR.

Cele mai importante puncte ale acestui Protocol de cooperare sunt:
1. Identificarea priorităţilor la nivel local/județean și regional din domeniul asistenței sociale și includerea acestora în mecanismul național privind incluziunea socială;
2. Facilitarea accesului BOR la lucrările, structurile consultative/ grupurile de lucru în domeniul social;
3. Sprijinirea reciprocă pentru dezvoltarea rețelei naționale de servicii sociale furnizate la nivelul eparhiilor BOR;
4. Implementarea unor proiecte comune în domeniul asistenței sociale;
5. Informarea cu privire la oportunităţile de finanţare puse la dispoziţie de minister sau din fonduri europene;
6. Implicarea clericilor în consiliile comunitare consultative pentru identificarea și soluționarea problemelor cu care se confruntă persoanele aflate într-o situație de vulnerabilitate, alături de parteneri sociali, precum Unitatea Teritorial Administrativă, DGASPC și alte organizații;
7. Cooperarea între cele două instituții pentru promovarea acțiunilor și măsurilor din domeniul asistenței sociale în cadrul comunităților locale;
8. Promovarea dialogului social și realizarea schimbului de informații relevante între cele două instituții din perspectiva colaborării în domeniul asistenței sociale;
9. Elaborarea documentelor comune în domeniul asistenței sociale pentru realizarea proiectelor și inițiativelor comune;
10. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va facilita accesul BOR la lucrările Comisiei naționale privind incluziunea socială, precum şi la lucrările altor structuri consultative/grupuri de lucru din domeniul social care implică participarea societăţii civile;
11. Identificarea comună a unor soluții și intervenții concrete pentru problemele specifice din domeniul asistenței sociale, în conformitate cu Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027, precum și cu Strategia națională privind îngrijirea de lungă durată și îmbătrânirea activă pentru perioada 2023-2030;
12. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va oferi necesarele informații din bazele de date/registre gestionate de minister și instituțiile publice aflate în subordinea și/sau în coordonarea acestuia privind numărul persoanelor din familiile vulnerabile aflate în risc de sărăcie și excluziune socială care sunt eligibile în vederea accesării serviciilor sociale sau altor servicii conexe (de îngrijire, de reabilitare a spațiului ambient, de recuperare etc) care vor putea fi furnizate cu sprijinul sau prin structurile BOR;
13. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va sprijini dezvoltarea rețelei naționale de servicii sociale furnizate la nivelul eparhiilor BOR, în concordanță cu prioritățile de dezvoltare identificate în strategiile naționale și strategiile şi planurile anuale de dezvoltare a serviciilor sociale de la nivel județean și local, prin oferirea de consultanță în procesul de acreditatare și licențiere, conform legii;
14. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va transmite BOR informații necesare cu privire la oportunităţile de finanţare puse la dispoziţie de minister sau din fonduri europene în vederea dezvoltării şi diversificării serviciilor sociale;
15. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va sprijini demersurile Patriarhiei Române pentru valorificarea potenţialului specific al absolvenţilor Facultăţilor de Teologie Ortodoxă, Specializarea Teologie Ortodoxă Asistență Socială ca profesioniști în domeniul asistenței sociale.



Publicat în Social

Cu prilejul împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), eveniment crucial din istoria poporului nostru, împlinire a unui ideal istoric încununat la Bucureşti prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei și ca Domnitor al Ţării Românești, Patriarhia Română a pregătit un program prin care punctează aniversar acest important eveniment.

Astfel, marţi, 24 ianuarie 2023, în Ziua Unirii Principatelor Române, începând cu ora 09:30, va fi săvârşită Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală. Vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon Rusailă al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi toţi cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române. La ora 11:00 va fi oficiată slujba de Te-Deum în Catedrala Patriarhală, urmată de cuvântul ierarhului slujitor.

Conform Legii 215/2016 privind ceremoniile oficiale şi Hotărârii Sfântului Sinod nr. 6.312/2022, ceremonialul religios va fi săvârşit de clerici, iar depunerile de coroane la monumente vor fi făcute de către autorităţile civile şi militare.

După încheierea transmisiunii slujbei, Televiziunea TRINITAS va difuza comunicările științifice ale Academiei Române şi Patriarhiei Române privind Unirea Principatelor Române, comunicări înregistrate în ziua de joi, 19 ianuarie 2023, la Palatul Patriarhiei.

În ziua de 24 ianuarie 2022, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de TE DEUM în toate bisericile din Patriarhia Română. La sfârșitul acestei slujbe vor fi trase clopotele timp de un minut.

Aniversarea Unirii Principatelor Române şi comemorarea celor care au contribuit la realizarea acesteia constituie un act solemn care menţine aprinsă candela unităţii şi demnităţii noastre naţionale.



Publicat în Comunicate

În Catedrala Patriarhală din București slujbele de Crăciun și Anul Nou vor fi oficiate conform următorului program liturgic - în ziua de sâmbătă, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, între orele 17:30 – 19:00, după Slujba Pavecerniței Mari unită cu Litia din Ajunul Praznicului Nașterii Domnului, Corala Patriarhală Nicolae Lungu și Corul Psaltic Tronos, împreună cu interpreta de muzică populară Letiția (Boroi) Vișoiu, vor susține un concert de colinde în naosul Catedralei Patriarhale.

Duminică, 25 Decembrie 2022, Praznicul Nașterii Domnului - între orele 09:30 – 12:30 va fi oficiată Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.

Sâmbătă, 31 Decembrie 2022, Ajunul Anului Nou - la ora 16:00 va fi expusă spre închinare credincioșilor, în interiorul Catedralei Patriarhale, racla cu moaștele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, păstrată în Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale. Aceasta va rămâne în Catedrala Patriarhală până în ziua de duminică, 1 ianuarie 2023, la ora 20:00; între orele 23:30 – 01:00 va fi oficiată Slujba la cumpăna dintre ani, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Duminică, 1 ianuarie 2023 - Tăierea împrejur cea după trup a Domnului, Sărbătoarea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei și Anul Nou - între orele 09:30 – 12:30 va fi oficiată Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Apoi, va fi oficiată slujba de Te Deum cu ocazia începutului Noului An – 2023. La final, va avea loc Proclamarea Anului omagial şi a Anului comemorativ 2023.

Publicat în Social

În această perioadă extrem de grea, când ţara noastră se confruntă cu cel mai intens val al pandemiei care sufocă secțiile ATI ale spitalelor, Patriarhia Română îndeamnă stăruitor pe toţi credincioşii şi pe toţi clericii săi să sporească rugăciunea pentru sănătate, să respecte măsurile de protecție recomandate de autoritățile medicale şi să asculte îndemnurile medicilor ce lucrează pentru alinarea suferinţei bolnavilor.

„Viaţa şi sănătatea, fiind daruri primite de la Dumnezeu, trebuie păstrate şi cultivate cu multă grijă, smerenie şi înţelepciune, spre binele personal, al familiei şi al societăţii în care ne aflăm”, se precizează într-un comunicat de presă al Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române.

Până joi, 14 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.414.647 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 4.937 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.210.494 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.383 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 330 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până la aceeași dată, 40.765 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 13.10.2021 (10:00) – 14.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 304 decese (149 bărbați și 155 femei), dintre care unul anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 304 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 2 la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 15 la categoria de vârstă 40-49 ani, 28 la categoria de vârstă 50-59 ani, 68 la categoria de vârstă 60-69 ani, 110 la categoria de vârstă 70-79 ani și 77 la categoria de vârstă peste 80 ani.

279 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 13 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 12 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
A fost raportat un deces anterioar intervalului de referință, survenit în luna septembrie 2021, în județul Brașov. În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 303 decese.

Din totalul de 304 pacienți decedați, 280 erau nevaccinați și 24 vaccinați. Cei 24 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 48 și 87 de ani. Toți pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 17.610. Dintre acestea, 1.727 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 440 sunt minori, 401 fiind internați în secții și 39 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.927.207 teste RT-PCR și 3.794.145 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.171 de teste RT-PCR (15.320 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.851 la cerere) și 41.674 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 122.331 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.153 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.649 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 188 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 8.851 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 690 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Publicat în Comunicate

Marți, 26 noiembrie 2019, după cutremurul de 6,4 grade produs în dimineața aceleiași zile în Albania, în apropierea capitalei Tirana, reprezentanții Patriarhiei Române au transmis din partea clerului și a credincioșilor un mesaj de solidaritate Bisericii Ortodoxe din Albania.

„În semn de sinceră compasiune cu toţi cei afectaţi de cutremurul care a avut loc astăzi, 26 noiembrie 2019, în Albania, Patriarhia Română transmite Bisericii Ortodoxe din Albania şi întregului popor albanez un mesaj de solidaritate din partea clerului şi a credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române. În faţa tragediei provocate de cutremurul care a rănit sute de oameni, a curmat mai multe vieţi omeneşti şi a provocat mari pagube materiale, ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor decedaţi şi pentru însănătoşirea celor răniţi”, informează Patriarhia Română, printr-un comunicat.

Potrivit bilanţului anunţat marţi seară de Ministerul de Interne de la Tirana, 20 de persoane au murit, 42 sunt dispărute, iar aproximativ 600 au fost rănite.

Un seism cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade s-a produs marți dimineață în Albania, la aproximativ 40 de kilometri de capitala țării, Tirana, conform site-ului Centrului Seismologic European – Mediteranean (CSEM).

Cutremurul a avut loc la ora locală 03:54 (ora României, 04:54), în vestul Albaniei, la adâncimea de 30 de kilometri. Epicentrul seismului a fost la 10 kilometri nord de localitatea Durrës şi la 44 de kilometri vest de Tirana.

Publicat în Social
HWP5Red animated arrow down

youtube

Parteneriate

Logo Smartfert

 

knsdrift

Afilieri

 LMP2019

smart pol