„În nou an, misiunea noastră, la bestjobs, este să simplificăm și să eficientizăm procesul de recrutare, păstrând aceleași prețuri, pentru a ne susține în continuare partenerii să traverseze această perioadă plină de provocări. Continuăm să aducem inovație în domeniul recrutării, investind și dezvoltând servicii care să răspundă nevoilor din piață, cum este bestjobs LIVE, un serviciu unic în care noi credem foarte mult și care aduce o față mai umană procesului de recrutare, facilitând o potrivire mai rapidă a echipelor”, a precizat Ana Vișian, Marketing Manager al portalului mai sus amintit.
În altă ordine de idei, dacă la finalul anului 2022, aproximativ 22% dintre anunțurile de joburi publicate online pe portalul de recrutare menționau salariul sau un interval salarial, în 2023, procentul acestora s-a apropiat de 40%.
„Acesta este un progres semnificativ pentru piața muncii din România, care se aliniază rapid cu Directiva de transparentizare a salariilor adoptată la nivelul Uniunii Europene”, completează Vișian. Aceasta va fi transpusă în legislația națională până la 7 iunie 2026, obligând angajatorii să asigure transparență salarială atât înainte, cât și după angajare. În acest sens, angajatorii trebuie să adopte măsurile necesare pentru a se alinia prevederilor.
Anul 2023 a adus pe piața muncii noi recorduri în ceea ce privește dorința candidaților de a accesa noi oportunități profesionale. Peste 12,5 milioane de aplicări au fost înregistrate pe platforma de recrutare online bestjobs anul trecut, cu 45% mai multe decât în 2022. Și numărul candidaților nou înregistrați pe platformă a depășit așteptările, cu aproape 700.000 de noi CV-uri adăugate în ultimul an pe portalul de recrutare de mai sus.
„Contextul economic din 2023 a mobilizat masiv candidații, aceștia căutând oportunități mai bine plătite și care să le permită să aibă un trai confortabil. Tendința va continua și în 2024, iar companiile vor fi din ce în ce mai selective în recrutare, pe fondul nevoii de specialiști și în limita bugetelor disponibile. Candidații cu competențe specifice jobului și cu experiență vor avea de câștigat, tocmai de aceea dezvoltarea aptitudinilor ar trebui să fie o prioritate constantă pentru aceștia”, a mai precizat Ana Vișian.
Și anul trecut, industrii precum Ingineria, IT&C și Construcțiile s-au confruntat cu lipsa de specialiști, iar companiile au fost nevoite să găsească soluții, fie prin formarea internă a angajaților, fie prin creșterea bugetelor de recrutare. Astfel, atragerea de candidați cu competențe specifice jobului pare să fie o prioritate pentru companii în 2024, după cum explică specialiștii în recrutare.
De partea candidaților, flexibilitatea în program și în modul de lucru a devenit tot mai importantă în ultimul an. Astfel, 6 din 10 angajați declarau într-un sondaj recent al bestjobs că acesta este un criteriu esențial în alegerea unui job nou. Tot în această direcție, specialiștii bestjobs notează un interes mai mare din partea candidaților de a-și lua un job suplimentar, part-time sau project-based, pentru a-și putea suplimenta veniturile.
Astfel, diferențele se resimt cel mai mult în Inginerie, unde salariile au scăzut cu 11%, în IT/ Telecom, cu -5,5% și în HoReCa, cu -8%, în timp ce ofertele din Construcții au crescut cu 8,1%, iar în Vânzări cu 5,1%.
Anul 2023 a început cu un câștig mediu net în ianuarie de 4.254 lei, mai mic cu 3,3% decât în decembrie 2022, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică. Cele mai mari valori salariale au fost înregistrate în IT, chiar dacă nivelul mediu al salariilor din acest domeniu a scăzut, iar cele mai mici în industria HoReCa.
„Privind în ansamblu, industria HoReCa dă cele mai puternice semnale de revenire din 2019 până în prezent. Chiar dacă salariile nu înregistrează creșteri deocamdată, numărul total de joburi a crescut cu peste 50% în primele trei luni din 2023, comparativ cu ultimul trimestru din 2022. La polul opus, volumul de oferte de angajare pentru specialiștii IT a scăzut ușor în acest an, lucru care nu e surprinzător dacă ne uităm la peisajul IT global. Acest lucru nu înseamnă totuși că nevoia de specialiști scade, deficitul din IT fiind în continuare cel mai mare în România, dar este o perioadă în care angajările din acest domeniu decelerează puțin, până când piața se stabilizează”, a precizat Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.
Salariul rămâne criteriul central în selecția jobului, iar anunțurile care afișează oferta salarială atrag în continuare mai multe aplicări decât cele care îl țin confidențial.
În plus, peste 30% din totalul aplicărilor merg către ofertele transparente, iar numărul acestora este în creștere.
Pe platforma BestJobs, potrivit salariilor nete afișate, dar și influențate de nivelul de senioritate căutat, se evidențiază următoarele tendințe în Q1 2023 comparativ cu Q4 2022:
• În Construcții și Instalații, salariile Arhitecților au crescut cu 26,4%, ale Tehnicienilor în ingineria mecanică, cu 6,7%, în timp ce ale Electricienilor, au scăzut cu 6,3%;
• În Inginerie, cele mai mari creșteri au fost pentru Inginerii chimiști (30%), Inginerii de producție (26%), dar și pentru Mecanicii și reparatorii auto (16%). Scăderi s-au înregistrat pentru Inginerii electrici (9,4%), Designeri multimedia (6%) și Inginerii de mediu (5%);
• În Financiar/ Contabilitate, au crescut salariile pentru Contabili (7%), Consilieri financiari și de investiții (11%), Responsabilii cu procesarea salariilor (17%). Rolurile care primesc oferte mai mici sunt cele de Broker (22%) și Recuperatorii de creanțe (15,5%);
• În IT/ Telecom, ofertele au fost mai generoase pentru Administratori sistem (30%), Specialiști în rețele de calculatoare (27%), Specialiști în baze de date (19%). Cele mai mari scăderi s-au înregistrat pentru Administratorii de baze de date (17%) și pentru Dezvoltatorii de aplicații (6%);
• În HoReCa, salariile au scăzut pentru Bucătarii șefi (12%), Personal recepție (10%), dar au crescut pentru Ghizi turistici (25%), Consultanți călătorii (22%) și Ajutoarele în bucătărie (15%).
„Un nou set de măsuri propuse de Parlamentul European readuc în discuție obligativitatea transparentizării salariale, astfel încât diferențele de plată pe criterii de gen să fie complet eliminate. BestJobs a sprijinit încă de la început aceste inițiative, încurajând angajatorii să afișeze oferta salarială sau intervalul de referință. Mai mult, cu datele astfel obținute și prin analize continue ale pieței, sprijinim candidații să își cunoască valoarea profesională și să negocieze un salariu aliniat la standardele pieței”, a adăugat Vișian.
Datele salariale înregistrate pe platforma BestJobs indică o evoluție pozitivă în Producție, Construcții și Servicii, care, de la începutul anului nu pare să stagneze. Mai mult decât atât, managerii din aceste industrii confirmă această dinamică, menționând o creștere moderată a volumului producţiei în industria prelucrătoare, creșterea activității în Construcții, dar și o creștere accentuată a prețurilor pentru acestea, iar pentru Servicii se estimează o creștere moderată a cifrei de afaceri în următoarele trei luni, cu valori facturate mai mari, potrivit tendințelor în evoluția activității economice, analizate de INS pentru perioada martie-mai 2023.
De la începutul anului, numărul de joburi a crescut în Producție cu 18%, în Construcții, cu 22,7%, iar în Servicii, cu 29%.
Parlamentul European a votat joi, 30 martie 2023, o directivă potrivit căreia salariile nu vor mai fi secrete, obligând angajatorii să divulge angajaților informații despre remunerația celor din aceeași categorie de activitate profesională
Noua legislație va cere companiilor din Uniune să divulge angajaților informații utile pentru a compara salarii și a expune diferențe de remunerare între femei și bărbați.