Afişez elemetele după tag: siria

Ministrul apărării al Rusiei, Serghei Şoigu, se află în Siria pentru a inspecta exerciţiile navale la care participă 15 nave de război şi 30 de avioane marţi, 15 februarie 2022, în estul Mediteranei.

Informația a fost transmisă de Reuters, preluând o ştire transmisă de agenţia Interfax, care citează Ministerul Apărării de la Moscova.

Exerciţiile sunt parte a unei intensificări a activităţii militare a Rusiei în contextul crizei cu Occidentul în legătură cu Ucraina şi securitatea în Europa.

Anterior, Ministerul rus al Apărării anunţase prin intermediul unui comunicat de presă citat de Interfax că țara sa a desfăşurat avioane de luptă MiG-31K cu rachete hipersonice Kinzhal, precum şi bombardiere strategice cu rază lungă de acţiune Tupolev Tu-22M la baza sa aeriană Hmeimim din Siria, pentru exerciţii navale.

Moscova a anunţat pe 20 ianuarie că marina sa militară va desfăşura o serie de exerciţii în care vor fi implicate toate flotele sale de la Pacific la Atlantic, cu participarea a 10.000 de soldaţi, 140 de nave de război şi zeci de avioane.

m31k kinjalRegimul de la Damasc al preşedintelui Bashar al-Assad este un aliat ferm al Moscovei de când aceasta a lansat în sprijinul său o campanie de lovituri aeriene în Siria în 2015.

Pe lângă baza aeriană de la Hmeimim, Rusia mai controlează şi baza navală de la Tartus.

În 2021, Rusia a trimis avioane de luptă dotate cu rachete Kinzhal pentru prima dată, după ce a extins pista de la baza Hmeimim pentru a primi astfel de aeronave, conform precizărilor analiștilor militari ai Foreign Policy Research Institute din Statele Unite ale Americii (SUA).

Aceste desfăşurări indică spre o prezenţă militară în creştere a Rusiei în Orientul Mijlociu şi spre capacitatea acesteia de a acţiona în diferite regiuni şi a-şi proiecta puterea.

Sursele de presă ruse au relatat că rachetele hipersonice Kinjal pot lovi ţinte la distanţe de până la 2.000 km. Kinzhal este una din armele strategice anunţate de preşedintele rus Vladimir Putin în martie 2018.

Publicat în Militar

Prin intermediul unui comunicat de presă remis la redacție luni, 25 noiembrie 2019, vocile autorizate ale Agenției Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVA) au precizat că vaporul Queen Hind, cu destinaţia Arabia Saudită, pe care au fost îmbarcate 14.600 de capete de tineret ovin și care s-a înclinat periculos în timpul operaţiunilor de pilotaj pentru dirijarea navei în larg, era autorizat sanitar-veterinar pentru transportul de animale vii de către DSVSA Constanţa, în luna martie 2019.

Potrivit precizărilor agenției, în data 23 noiembrie 2019, sub supravegherea medicilor veterinari oficiali, a început îmbarcarea ovinelor pe vaporul Queen Hind, cu destinaţia Arabia Saudită, îmbarcarea finalizându-se în data 24 noiemrie 2019.

Vaporul a fost autorizat sanitar-veterinar pentru transportul de animale vii de către DSVSA Constanţa, în luna martie 2019, pe baza evaluării realizate în conformitate cu prevederile legislaţiei UE şi naţionale în vigoare: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2005, respectiv Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 16/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

„În conformitate cu procedura specifică privind controlul la frontieră al bunăstării animalelor vii destinate exportului, medicii veterinari oficiali au verificat animalele, vaporul şi documentele.
S-a constatat că animalele erau clinic sănătoase şi apte pentru transport, iar densitatea prevazută de legislație era respectată”, se menționează în document.

Încărcarea cu animale a navei s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1/2005 privind suprafaţa care trebuie alocată pe cap de animal. Pe nava respectivă, cu o suprafaţă totală utilă de 5.011 mp, au fost îmbarcate 14.600 de capete de tineret ovin cu o greutate medie de 47,46 kg/cap de animal.

„Precizăm ca spatiul alocat pe cap de animal a fost cu 10% suplimentar față de cel prevăzut de legislatia în vigoare”, au adăugat autoritățile.

De asemenea, s-a verificat încărcarea corespunzătoare a navei cu apă şi furaje, ţinând cont de durata preconizată a călătoriei, precum și funcționalitatea echipamentelor obligatorii, cum ar fi cele de adăpare, de ventilație forțată, de desalinizare etc.

La scurt timp după plecarea transportului, a avut loc înclinarea navei în timpul operaţiunilor de pilotaj pentru dirijarea navei în larg.

După producerea accidentului, s-a asigurat prezenţa serviciilor veterinare în punctul de ieşire Midia. La solicitarea acestora, a fost prezent și medicul veterinar de libera practică angajat al operatorului economic, pentru a asigura asistența veterinară.

Pentru salvarea animalelor, alături de echipele ISU au venit două nave ale Gărzii de Coastă și membrii unui ONG specializat în intervenții în Marea Neagră.

Animalele salvate până în prezent, în număr de 33, au fost cazate într-un adăpost special amenajat în Punctul de Ieșire Midia, unde li s-au asigurat hrană și apă.

Acțiunea de salvare continuă, animalele care vor fi recuperate de pe vas vor fi cazate în același adăpost, urmând ca, după verificarea stării lor de sănătate, să fie transferate cu mijloace de transport rutier, la ferma de origine, aflată la 5 km distanţă.

„Serviciile veterinare se află la fața locului și colaborează cu celelalte instituții implicate în acțiunea de slavare, pentru a asigura respectarea normelor de protecție a animalelor, conform competențelor”, se menționează la finalul documentului de presă.

Publicat în Comunicate
Luni, 25 Noiembrie 2019 11:14

14.600 de oi condamnate la moarte

Animals International condamnă tragedia din portul Midia unde vaporul încărcat cu 14.600 de oi Queen Hind s-a răsturnat ieri dimineață.

„Această tragedie putea fi evitată dacă existau proceduri pentru astfel de situații de urgență și, mai ales, dacă România ar exporta carne în loc de animale vii”, acuză Gabriel Păun, directorul UE al Animals International.

Filmările teribile obținute ieri și astăzi de investigatorii Animals International demonstrează că, în afara curajului extraordinar al unor indivizi care au salvat echipajul navei și 32 din 14.600 de animale, lipsa unui protocol de urgență și a unei legislații stricte pentru transportul maritim al animalelor pot duce cu ușurință la astfel de tragedii.

„Imaginile pe care le-am obținut includ mii de animale prăbușite în pereții laterali ai vasului înainte ca acesta să intre sub apă și animalele să se înece, urmate de filmări de astăzi dimineață cu animale moarte plutind pe apă. Nava a fost abandonată pe timpul nopții iar dimineață nu s-a efectuat nicio operațiune de salvare pentru bietele animale”, a adăugat Păun.

Queen Hind a fost implicată în decembrie 2018 într-un incident pe Marea Marmara unde s-a defectat motorul, nava plutind zile în șir în derivă, după care a realizat până ieri mai multe transporturi cu animale vii din România spre Iordania, dar și spre Arabia Saudită, Dubai și Qatar. Ultimul transport fusese realizat din portul Midia de unde nava plecase, la 1 noiembrie, spre portul Jeddah din Arabia Saudită, unde ajunsese la 9 noiembrie. Pe 10 noiembrie, nava a pornit din Jeddah cu destinația Midia unde vasul a revenit la 23 noiembrie.

„Suspectăm o supraîncărcare a navei și o proastă distribuție a greutății care au dus la înclinarea decisivă a navei și răsturnarea pe o parte.”, a adăugat Păun. „Cerem o anchetă încrucișată a Ministerului Agriculturii și a celui a Transporturilor pentru a se verifica cauzele tragediei, precum și în ce fel legislația pentru bunăstarea animalelor și pentru transportul maritim au fost respectate și unde acestea necesită îmbunătățire urgentă”.

Publicat în Comunicate

Retragerea forțelor militare americane, precum și ofensiva turcă din Siria au facilitat regruparea membrilor grupării Stat Islamic (SI), astfel că aceștia ar putea pregăti noi atacuri pe teritoriile statelor occidentale, se arată într-un raport realizat de Pentagon.

În urmă cu mai bine de-o lună, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat retragerea celor 1.000 de soldați americani localizați în nord-estul Siriei pentru menținerea păcii sensibile dintre forțele turce și militanții kurzi sirieni.

Potrivit aprecierilor făcute de Pentagon, demersul liderului de la Casa Albă a deschis drumul ofensivei Ankarei, menită să disperseze gruparea kurdă din apropierea graniței cu Turcia.

Militanții kurzi reprezentau o forță importantă în lupta împotriva SI și în coordonarea închisorilor în care erau ținuți captivi membrii mișcării insurgente de pe teritoriul sirian pe care aceștia îl dețineau în mod autonom.

„Gruparea Stat Islamic a exploatat ofensiva Turciei și retragerea aferentă a trupelor Statelor Unite pentru a-și reconstitui capacitățile și resursele în Siria și pentru a-și consolida abilitatea de a plănui atacuri în străinătate”, a comunicat Inspectorul General al Biroului din cadrul Departamentului pentru Apărare, într-un raport publicat marți.

Conform instituției citate, mișcarea Stat Islamic „este foarte probabil să aibă «timpul și spațiul» pentru a ținti Vestul și pentru a le oferi sprijin celor 19 rețele și ramuri globale”, bazându-se pe o informație emisă de Agenția de informații a Apărării (DIA).

În raport se mai menționează că, într-un orizont de timp mai îndelungat există posibilitatea ca SI „să caute reobținerea controlului asupra unor centre populate din Siria și să-și extindă aprenta la nivel global”.

Dispariția recentă a liderului rețelei, Abu Bakr al-Baghdadi, ucis în cadul unui raid aerian condus de forțele americane pe 26 octombrie, „probabil va afecta foarte puțin abilitatea rețelei Stat Islamic de a se reconstitui”, informează DIA, confrom raportului Pentagonului.

sursa: France24, Mediafax

foto credit: FT

Publicat în Intelligence

Conform informațiilor publicate pe pagina de Internet a ONG-ului Global Witness, citat marţi de agenţia EFE, familia preşedintelui sirian Bashar al-Assad a achiziționat proprietăţi care valorează multe sute de milioane de euro în Europa.

Un prim exemplu ar fi achiziția a cel puţin 19 apartamente situate în Centrul Internaţional de Afaceri, un complex de clădiri moderne zgârie-nori pe malul râului Moscova, în valoare de 40 de milioane de dolari.

Investigatorii Global Witness afirmă că familia Al-Makhluf, a mamei preşedintelui Assad, a început să achiziţioneze proprietăţi în capitala rusă în 2013. Conform datelor anchetei, primele achiziţii au fost două apartamente cu o suprafaţă totală de peste 400 de metri pătraţi, la etajele 53 şi 58 ale clădirii zgârie-nori denumite „Moscova”.

În urmă cu trei ani, atunci când devenise clar că prin ajutorul armatei ruse preşedintele Assad se va menţine la putere, companii controlate de un văr al acestuia, Hafez Makhluf, a cumpărat 11 apartamente în complexul moscovit '„Oraşul Capitalelor”.

Site-ul ONG-ului mai publică detalii potrivit cărora Hazef Makhluf, acuzat că în Siria a supervizat asasinate şi acte de tortură, a realizat cea mai mare parte a achiziţiilor folosind un mecanism opac de împrumuturi libaneze, ceea ce sugerează operaţiuni de spălare de bani, familia preşedintelui sirian fiind de altfel vizată în alte ţări de investigaţii judiciare pentru astfel de operaţiuni.

În anul 2017, justiţia spaniolă, în cooperare cu mai multe ţări europene, a permis localizarea în Spania a 503 proprietăţi ale lui Rifat al-Assad, unchiul preşedintelui Assad, şi familiei acestuia, având o valoare de aproximativ 691 de milioane de euro.

Publicat în Intelligence

Liderii de la Moscova evită să ia în calcul posibilitatea unui conflict între forțele ruse și turce în Siria, ca urmare a ofensivei Ankarei în această țară, potrivit spuselor lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenția Tass.

„Nici vrem să ne gândim la acest scenariu”, a răspuns Peskov atunci când a fost întrebat dacă este îngrijorat de posibilitatea ca Rusia să fie atrasă într-un conflict cu forțele turce.

Oficialul rus a făcut aceste precizări după ce liderii kurzilor sirieni au anunțat că au ajuns la un acord cu regimul de la Damasc, cu ajutorul eforturilor de mediere din partea Moscovei. Înțelegerea are drept scop să stopeze ofensiva turcă în nordul Siriei.

Ca atare, trupele guvernamentale siriene ar avansa până în apropierea forțelor armate turce. Acest lucru s-ar putea dovedi problematic pentru Moscova, care oferă sprijin aerian armatei siriene, dar în același timp are relații amicale cu Ankara.

Armata Turciei a lansat săptămâna trecută operaţiuni militare în nordul Siriei, de-a lungul frontierei comune, vizând grupuri insurgente kurde. Administraţia Recep Tayyip Erdogan vrea să creeze o „zonă de securitate” în nordul şi nord-estul Siriei, de-a lungul frontierei cu Turcia.

Cu ajutor din partea rușilor, armata siriană a ocupat orașul Minbej

În ciuda celor spuse recent de vocile autorizate de la Moscova, militarii sirieni au ocupat marți, 15 octombrie 2019, în întregime, orașul sirian Minbej și zona din apropiere, cu scopul de a contracara ofensiva militară turcă, potrivit unor reprezentanți ai forțelor armate ruse, citați de site-ul cotidianului Le Figaro.

„Forțele guvernamentale siriene au ocupat, în totalitate, orașul Minbej și localitățile din apropiere”, a declarat ministrul rus pentru Apărare, în cadrul unui comunicat emis marți.

Rusia nu va permite o confruntare între forțele turce și cele siriene, în contextul operațiunii militare a Ankarei împotriva kurzilor sirieni, a informat trimisul special al Rusiei în Siria, Alexander Lavrentiev.

„Eu cred nu doar că o confruntare (turco-siriană) nu este în interesul nimănui, dar și că aceasta este inacceptabilă. Și asta pentru că, în mod sigur, noi nu vom lăsa să se ajungă la această situație!”, a declarat Lavrentiev, citat de agenția rusă de presă TASS.

Publicat în Militar
HWP5Red animated arrow down

youtube

Parteneriate

Logo Smartfert

 

knsdrift

Afilieri

 LMP2019

smart pol