Miercuri, 04 Mai 2022 19:30

Un cățel fără dinți nu poate mesteca. Peste 80% dintre câini suferă de parodontoză

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Peste 80% dintre câini suferă de parodontoză, principala cauză fiind placa bacteriană deoarece, de cele mai multe ori, nu este detectată din timp.

Potrivit cercetărilor realizate de Institutul de Știință Waltham Petcare, în stadiile incipiente, boala gingiilor poate fi tratată, însă atunci când este descoperită mai târziu, tratarea este mult mai dificilă, dureroasă și poate duce chiar la pierderea dinților. Pedigree, în colaborare cu Waltham Institute, îi invită pe toți cei care au un cățel să descopere cele mai importante sfaturi privind îngrijirea orală a prietenilor patrupezi.

Dinții sunt cel puțin la fel de importanți pentru câini precum mâinile pentru oameni. Aceștia sunt folosiți pentru a transporta diferite obiecte și chiar alți cățeluși, pentru a trage, a rupe, a mesteca și a avea contact general cu lumea din jur. Spre deosebire de oameni, cățeii nu își pot înlocui cu ușurință dinții cu proteze dentare. Cavitatea bucală a câinilor este mai sensibilă în multe privințe decât cea a oamenilor, iar subestimarea îngrijirii orale poate avea consecințe grave, astfel că îngrijirea orală adecvată este foarte importantă.

Sunt câteva semnale de alarmă care ar trebui urmate de o vizită imediată la medicul veterinar pentru un consult stomatologic complet, cum ar fi respirația urât mirositoare (halitoza), apariția depunerii de săruri minerale la baza dinților, jena în masticație sau evitarea jucăriilor preferate”, a declarat M.V. Dr. Iulian Amza, Petcare Accelerator Specialist în cadrul Mars Multisales Europe.

În cazul cățeilor, există patru tipuri de dinți. Premolarii sunt folosiți pentru zdrobirea alimentelor (la fel ca și pentru oameni), în timp ce scopul molarilor este de a sfâșia și mesteca. Caninii ajută la ținerea obiectelor în gură sau la mestecat alimente. În cele din urmă, incisivii sunt folosiți pentru ciugulirea alimentelor, prinderea obiectelor și îngrijirea blănii.

Similar oamenilor, câinii înlocuiesc două seturi de dinți în timpul vieții. Primii, dinții de lapte, încep să cadă la aproximativ patru luni, când sunt înlocuiți treptat cu dinți permanenți, care ar trebui să reziste toată viața. Pierderea dinților de lapte este cea care poate fi însoțită de primele probleme. Dacă rădăcina unui dinte de lapte este slab absorbită și începe să se suprapună cu dintele aflat în creștere, riscul bolii parodontale și al mușcăturii incorecte crește semnificativ.

Se poate întâmpla și ca dintele de lapte să nu cadă. În acest caz, este necesară o vizită la medicul veterinar. Până la vârsta de 6-8 luni, majoritatea raselor de câini au toți dinții permanenți, astfel că îngrijirea dentară a prietenului patruped nu trebuie amânată. În plus, cu cât câinele este mai tânăr, cu atât învață mai bine obiceiurile asociate cu igiena orală.

Contrar așteptărilor, defectele de mușcătură sunt destul de întâlnite la căței și pot duce la uzura excesivă a dinților, leziuni ale țesuturilor moi ale cavității bucale sau probleme cu alimentația. În acest caz, un stomatolog veterinar poate ajuta.

Cu cât câinele se obișnuiește mai repede cu controalele orale regulate, cu atât mai bine. Controlul nu ar trebui să fie incomod pentru câine, indiferent dacă este efectuat de stăpân sau de medicul veterinar. Gingiile sănătoase trebuie să fie roz, iar dinții albi, cu o decolorare minimă. Tartrul se poate forma foarte subtil, așa că o examinare orală regulată este esențială.

În timp ce boala gingiilor este frecventă la câini, cariile dentare sunt destul de rare. Potrivit cercetătorilor Waltham, deși cavitatea bucală umană și cea canină sunt similare în multe privințe, există și multe diferențe fundamentale, în primul rând în compoziția bacteriilor. Patrupezii nu au bacteriile tipice care cauzează cariile dentare, iar bacteriile care provoacă boala parodontală diferă față de cele ale oamenilor. Ca multe alte boli, boala gingiilor se dezvoltă treptat, însă atunci când este detectată devreme, poate fi vindecată.

Conform sondajelor, majoritatea stăpânilor (95%) se spală pe dinți zilnic, dar doar 7% dintre aceștia au grijă la fel de bine de dinții câinilor. Periajul regulat este cea mai bună prevenție, însă de cele mai multe ori câinii sunt reticenți la început. Astfel, este importantă acordarea atenției, pas cu pas, pentru ca prietenul patruped să se obișnuiască cu acest proces și poate chiar să considere că este o experiență plăcută.

Cinci sfaturi de la Pedigree pentru dinți și gingii sănătoase:
• Dinții câinelui trebuie să fie îngrijiți zilnic. Este recomandată combinarea periajului cu tratamentele dentare;
• Cățeii de peste 3 ani trebuie duși la examinări dentare realizate de către un stomatolog veterinar care va recomanda o îngrijire personalizată;
• Examinările dentare trebuie realizate de către un medic veterinar cel puțin o dată pe an;
• Cățeii trebuie să beneficieze doar de mâncăruri și jucării sigure pentru dinții acestora;
• De asemenea, este indicat ca patrupezii să fie răsplătiți cu bunătăți de care să se bucure și care să îi ajute să-și mențină gingiile și dinții sănătoși, cum ar fi gama DentaStix de la Pedigree.

Despre Institutul Waltham

Institutul Waltham este centrul științific al Mars Petcare, care lucrează în mai multe discipline, cum ar fi: cerințele nutritive pentru animalele de companie, microbiomul câinilor și pisicilor, biomarkerii sănătății și bolii sau comportamentul de hrănire. Institutul Waltham continuă să fie o autoritate științifică lider în nutriția și bunăstarea animalelor de companie de peste 50 de ani, iar cunoștințele generate la Waltham sunt vitale pentru a aduce la viață ideea unei lumi mai bune pentru animalele de companie.

HWP5Red animated arrow down

Afilieri

MediaSind

 

LMP2019

smart pol

Parteneriate

Logo Smartfert

 

knsdrift

 

 

 

 

Cookies