Joi, 02 Martie 2023 13:48

În 2022 băncile au acordat credite noi în valoare de 126,7 miliarde lei

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Creditele noi acordate de băncile din România populației și companiilor în 2022, care s-au cifrat la 126,7 miliarde lei, se situează peste nivelul împrumuturilor noi accesate în anul 2021 și ocupă o pondere de peste o treime în soldul creditului neguvernamental. În 2021, împrumuturile noi accesate de segmentul neguvernamental au totalizat 110,6 miliarde lei.

Anul trecut, băncile din România au acordat credite în mod susținut și pe baze sustenabile, valoarea acestora crescând pe fondul revigorării economiei după ce în 2021 s-au resimțit efectele negative ale pandemiei.

Volumul creditelor noi acordate populației și companiilor reprezintă 34,8% din soldul creditului neguvernamental aferent lunii decembrie 2022. Soldul creditului neguvernamental, care totalizează 363,6 miliarde lei la finele anului trecut, este calculat ca diferența dintre totalul creditelor acordate populației și companiilor și rambursările parțiale și totale, precum și vânzările de credite.

Creditarea a fost impulsionată de segmentul companiilor, cu o pondere de 59% în totalul creditelor noi acordate la nivelul anului 2022.

În 2022, companiile au contractat credite în valoare de 74,8 miliarde lei, activitatea de creditare fiind susținută și de programele guvernamentale care s-au desfășurat. Companiile au accesat credite noi în proporție aproape egală atât în lei, cât și în valută. Astfel, creditele în lei au fost de 38,38 miliarde lei, în proporție de 51% din totalul creditelor, restul fiind credite contractate în special în euro și mai puțin în dolari. Se remarcă o creștere a apetitului firmelor pentru creditele în euro în 2022, care s-au cifrat la 6,75 miliarde euro față de numai 3,6 miliarde euro în 2021.

Populația a accesat anul trecut credite noi în valoare de aproape 52 de miliarde lei, ponderea în totalul împrumuturilor noi fiind de 41%. Repartiția pe monede arată că populația a accesat aproape numai credite în lei, în proporție de 98%, conducând la eliminarea riscului valutar.

Repartiția pe monede a creditelor acordate la nivelul anului trecut arată că din totalul de 126,7 miliarde lei 70,5% reprezintă ca valoare împrumuturile în lei, 27% este ponderea creditelor în euro și restul în dolari. În ceea ce privește creditele în euro, 97,2% din valoarea totală de anul trecut a fost contractată de persoanele juridice. Creditele noi în dolari acordate în 2022, în valoare de 3,17 miliarde lei echivalent, reprezintă 2,5% din totalul creditelor noi accesate, fiind contractate de persoanele juridice.

Industria bancară din România asigură, datorită specificului activității sale, un rol cheie în buna funcţionare a mecanismelor economice şi financiare, cu impact deopotrivă asupra evoluţiilor macroeconomice, a dinamicii mediului de afaceri şi a îmbunătăţirii gradului de prosperitate economică din România.



HWP5Red animated arrow down

youtube

Parteneriate

Logo Smartfert

 

knsdrift

Afilieri

 LMP2019

smart pol