Miercuri, 31 Ianuarie 2024 13:29

Descoperă lumea la Târgul de Turism al României!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În perioada 15 – 18 februarie 2024 va avea loc ediția de primăvară a Târgului de Turism al României. Evenimentul are loc în pavilionul B2 din Centrul Expozițional Romexpo și prezintă cele mai avantajoase pachete turistice pentru anul în curs.

„Fie că ești în căutarea unei escapade urbane sau a unei vacanțe pe o insulă exotică, avem opțiuni pentru toate gusturile. Bucură-te de reduceri de până la 50% la city break-uri în Barcelona, Veneția, Paris, Madrid, Londra, Milano și Florența, sau alege un pachet pentru concediul de vară, cu o reducere de până la 40%, în Turcia, Bulgaria, Grecia, Spania, Italia sau Cipru. Dacă ai în plan o destinație exotică, la #TTRI2024 găsești pachete de lux cu buget accesibil. Companiile au pregătit reduceri de până la 30% pentru Maldive, Thailanda, Mauritius, Seychelles, Zanzibar sau Punta Cana”, precizează organizatorii.

Agențiile și tour operatorii se întrec în oferte și pentru vacanța de 1 Mai și Paște 2024. Vizitatorii sunt invitați să aleagă cele mai bune variante de cazare pe litoralul românesc sau în inima Carpaților, cu un discount de până la 30%.

Pe lângă partea expozițională și pachetele avantajoase pregătite pentru pasionații de călătorii, Târgul de Turism al României oferă și o platformă interactivă de dezbateri în care se prezintă exemple de bune practici din domeniul turismului, atât la nivel național, cât și internațional. Scopul este de a identifica soluții eficiente pentru promovarea și dezvoltarea durabilă a sectorului turistic.

Mai mult decât atât, manifestarea intermediază și întâlniri de business între antreprenori și reprezentanți ai domeniului turistic, într-un cadru profesionist de networking.

Program vizitare:
15 – 17 februarie, în intervalul orar 10:00 – 18:00
18 februarie, în intervalul orar 10:00 – 16:00

Bilet intrare: 20 lei/zi

Spot video de prezentare, aici: https://we.tl/t-48l8OtNpOu



HWP5Red animated arrow down

youtube

Parteneriate

Logo Smartfert

 

knsdrift

Afilieri

 LMP2019

smart pol