Miercuri, 23 Octombrie 2019 16:54

Care este puterea de cumpărare a românilor în acest an

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Potrivit studiului recent lansat „GfK Puterea de Cumpărare în Europa 2019”, în România, puterea de cumpărare medie pe cap de locuitor este de 5.881 euro, în timp ce europenii au o sumă medie de 14.739 euro de persoană disponibilă pentru cheltuieli și economii în acest an.

Astfel, țara noastră se află pe locul treizeci și doi în clasamentul european, românii situându-se cu aproximativ 60% sub media europeană.

Capitala țării conduce în clasament, cu o putere de cumpărare medie pe cap de locuitor de 10.452 de euro. Această sumă echivalează cu 78% mai mulți bani decât în restul țării. La celălalt capăt al clasamentului se află județul Vaslui, cu o putere de cumpărare medie pe cap de locuitor de 3.706 de euro. Aceasta plasează Vasluiul cu aproximativ 37% sub media națională și cu aproximativ 75% sub media europeană.

Europenii au avut la dispoziție puțin sub 10 trilioane de euro în 2019. Puterea de cumpărare pe cap de locuitor a crescut cu aproximativ 3,5 procente în 2019, ceea ce este semnificativ mai mult față de valoarea anului trecut. Aceasta corespunde unei puteri de cumpărare medii pe cap de locuitor de 14.739 euro. Clasamentele arată diferențe substanțiale între țările studiate în ceea ce privește suma disponibilă pentru europeni pentru alimente, întreținere, servicii, energie, pensii private, asigurări, vacanțe, cheltuieli de transport și de consum zilnic.

Șaisprezece dintre țările luate în considerare de studiu au o putere de cumpărare pe cap de locuitor peste medie, în timp ce douăzeci și șase scad sub media europeană. Ucraina ocupă ultimul loc cu o putere de cumpărare pe cap de locuitor de 1.830 de euro.

„Studiul GfK Puterea de cumpărare în Europa este un reper important al puterii economice pentru anumite regiuni, deoarece există diferențe majore la acest capitol atât între regiunile aceleiași țări, cât și între țările europene”, explică Simone Baecker-Neuchl, expertă pe soluțiile de geomarketing la GfK. „Prin urmare, este crucial să calculăm datele noastre internaționale folosind standarde de calitate consistente. Acest lucru face posibil pentru companiile din toate industriile să facă comparații între aceste țări și să identifice regiunile europene cu cea mai mare putere de cumpărare. Aceste date oferă un sprijin indispensabil în deciziile de business legate de planificarea și evaluarea locațiilor la nivel internațional, precum și în gestionarea vânzărilor și în deciziile de marketing."

Studiul „GfK Puterea de cumpărare în Europa 2019” este disponibil pentru 42 de țări europene la nivel detaliat, pe regiuni, municipalități și coduri poștale, alături de hărți digitale.
Puterea de cumpărare este un indicator al venitului disponibil după deducerea impozitelor și contribuțiilor caritabile, inclusiv orice ajutoare de stat primite. Studiul indică nivelul puterii de cumpărare pe persoană, pe an, în euro și ca indicator. Puterea de cumpărare GfK se bazează pe veniturile nominale disponibile ale populației, ceea ce înseamnă că valorile nu sunt ajustate pentru inflație. Calculele sunt realizate pe baza salariilor și a veniturilor raportate, a statisticilor privind ajutoarele guvernamentale, precum și a previziunilor economice furnizate de instituțiile oficiale.
Consumatorii își acoperă din puterea de cumpărare generală cheltuielile legate de alimentație, întreținere, servicii, energie, pensii private și planuri de asigurare, precum și alte cheltuieli, cum ar fi vacanțele, cheltuieli de transport și de consum zilnic.

Parteneriate

Logo Smartfert

 

LMP2019

 

MediaSind