Miercuri, 22 Noiembrie 2023 08:20

Soluție inovatoare pentru a obține remisia diabetului de tip 2

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Soluție inovatoare pentru a obține remisia diabetului de tip 2 Pixabay

Potrivit recomandarilor europene pentru gestionarea diabetului emise de Grupul de Studiu pentru Diabet și Nutriție (DNSG) al Asociației Europene pentru Studiul Diabetului (EASD), bazate pe dovezi, indică faptul că dietele cu conținut scăzut și foarte scăzut de calorii (aproximativ 840 kcal/zi) și care au la bază produse dietetice cu formule de înlocuire totală a meselor (mese lichide sau parțial solide), au fost cele mai eficiente pentru pierderea în greutate, reducerea altor factori de risc cardiometabolici și punerea în remisie a diabetului de tip 2, comparativ cu alte diete de slăbire pe bază de alimente autoadministrate.

„Astfel, s-a demonstrat faptul că dietele cu formule complete din punct de vedere nutrițional, dar cu un conținut scăzut de calorii, si care înlocuiesc în totalitate mesele, sunt cea mai eficientă abordare alimentară pentru a obține remisia diabetului de tip 2”, se menționează într-un comunicat de presă recent.

Dieta cu supe și shake-uri poate inversa diabetul de tip 2

Rezultatele celui mai recent studiu din acest an realizat de Diabetes UK, numit Diabetes Remission Clinical Trial (DiRECT), sunt revoluționare. S-a constatat faptul că o dietă de aproximativ 800 kcal pe zi (săracă în calorii-VLCD), pentru o perioadă de trei luni, poate inversa definitiv diabetul de tip 2. După ce au respectat dieta zilnică timp de trei luni și și-au menținut cu succes pierderea în greutate, cinci ani mai târziu, pacienții s-au dovedit a fi lipsiți de simptome și fără a avea nevoie de medicamente.

Cercetătorii de la Universitatea Newcastle, care a condus studiul, au declarat că „beneficiile pierderii în greutate ar putea fi permanente și pe tot parcursul vieții”. Studiul confirmă că beneficiile pierderii în greutate continuă pe termen lung, demonstrând pentru prima dată că diabetul de tip 2 este reversibil. Această descoperire le dă pacienților speranța că pot scăpa de diabet și, dacă își păstrează greutatea, vor rămâne sănătoși.

„Recomandările dietetice și terapiile nutriționale argumentate științific joacă un rol esențial în îmbunătățirea calității vieții, dar și a duratei de viață la pacienții diabetici. Cu toate acestea, volumul de informații din piață diferă din punct de vedere calitativ, creând astfel confuzie și controverse în rândul pacienților și în rândul cadrelor medicale avizate. Este important să înțelegem faptul că recomandările nutriționale sunt scrise pentru a îndruma și a susține majoritatea plajei de pacienți diabetici, dar pot exista și excepții în cazul cărora acestea nu se aplică. Multe tipuri de diete pot fi folosite cu succes pentru a reduce consumul energetic și a induce scăderea în greutate. O abordare sistematică indică faptul că aceste diete pot avea un impact pozitiv asupra controlului greutății în prezența diabetului de tip 2, atâta timp cât sunt respectate recomandările nutriționale privind cantitatea și calitatea proteinelor, lipidelor, fibrelor și a micronutrienților. Cu toate acestea, ultimele studii indică faptul că dietele VLCD (diete cu calorii foarte putine) care folosesc produse alimentare pentru înlocuirea completă a meselor (<840 kcal/zi), sau produse ce înlocuiesc parțial o dietă obișnuită, au fost cele mai eficiente instrumente folosite de către specialiști pentru scăderea în greutate, dar și pentru reducerea altor factori de risc cardiometabolici, comparativ cu alte diete sau abordări nutriționale. De asemenea, dietele VLCD, destinate înlocuirii complete a meselor, dar formulate corect, respectând dozele zilnice admise de macro- și micronutrienți, sunt cele mai eficiente abordări care pot duce la intrarea în remisie a diabetule tip 2”, a precizat Andreea Popescu, nutriționist dietetician, Nupo.

Această metodă revoluționară și inovatoare de tratament este disponibilă și în România prin dieta de slabit Nupo, care aduce beneficii enorme persoanelor cu diabet de tip 2, sub supravegherea medicului. Cel mai nou tip de dietă prezent pe piața din România, dieta Nupo, este dieta de succes a țărilor scandinave recunoscute pentru stilul de viață sănătos. Dieta țărilor nordice este alternativa sigură și sănătoasă la dietele deja existente și oferă produse dietetice pentru cei care doresc să urmeze o dietă de slăbit și să mențină o greutate stabilă.

Cu peste 40 de studii științifice (cele mai multe din lume) și 41 de ani de experiență, această dietă a fost dezvoltată în 1981, la spitalul Hvidovre din Danemarca, de Dr. Flemming Quaade, cel mai important om de știință în domeniul obezității al țărilor Nordice. El a înființat o echipă de cercetare care a inovat Dieta Foarte Scăzută în Calorii (VLCD). Dieta Nupo este o dietă științifică, atent și continuu studiată, care îi certifică siguranța pentru sănătatea umană și eficiența în procesul de slăbire.

„Fiind vorba despre o dietă de tip VLCD (Very Low Calorie Diet), constituită din 6 mese pe zi, care însumează un total de 810-830 kcal/ zi, îmbunătățită cu toți macro- și micronutrienții necesari organismului, NUPO este destinată în special pacienților diabetici care își doresc o viață mai bună, creșterea calității vieții, normalizarea glicemiei și chiar intrarea în remisie. În timp ce remisia bolii pe termen scurt este un rezultat extraordinar și dezirabil de către pacienți, scopul final al abordărilor nutriționale îl reprezintă remisia pe termen lung, aceasta fiind direct proporțională cu menținerea unei greutăți stabile și sănătoase, dar și a unui stil de viață activ”, a adăugat experta.

Dieta asigură scăderea eficientă și sigură în greutate, fiind una săracă în calorii, dar care conține cantitatea corectă și completă de proteine, nutrienți, vitamine și minerale esențiale organismului, care au rolul de a menține organismul echilibrat pe toată durata procesului de slăbire.

Printre efectele benefice ale acestei diete asupra sănătății, se numără: reducerea și normalizarea hipertensiunii arteriale și a hipertensiunii pulmonare, normalizarea glicemiei în diabetul zaharat de tip 2, scăderea concentrației de acizi grași din sânge (ex. trigliceride), normalizarea nivelului colesterolului, scăderea riscului de boli cardiovasculare, scăderea riscului de a dezvolta complicații în diabetul zaharat, scăderea riscului de cancer de colon și de sân, reducerea episoadelor de apnee în somn (sforăitul), ameliorarea afecțiunilor osteo-articulare, normalizarea oxigenării sângelui.

Dieta aceasta este una versatilă și poate fi urmată în diferite moduri, după preferințele fiecărei persoane. Pentru a slăbi rapid și în siguranță, recomandarea specialiștilor este ca dieta să fie urmată minim trei săptămâni (dieta poate fi urmată în mod continuu, între trei-opt săptămâni*). La nevoie (suprapondere, obezitate), se poate face o pauză de 1-2 săptămâni, iar apoi se poate relua dieta pentru a continua procesul de slăbire.

„Cantitatea crescută de fibre din dietă influențează direct procesele de digestie care au loc la nivelul tractului gastrointestinal, nivelul glicemiei (glucoza din sânge), nivelul colesterolului și greutatea corporală, influențând astfel parcursul pacienților diabetici. Cele mai mari beneficii au rezultat în urma unui consum de fibre de minim 35g/zi. Astfel, toate produsele alimentare NUPO, destinate înlocuirii complete a meselor, conțin o cantitate mare de fibre din pudră de psyllium de calitate superioară. Așadar, desi incidența diabetului a atins cote superioare în România, o abordare nutrițională adecvată, o viață echilibrată și activă, o dietă hipocalorică, dar completă din toate punctele de vedere, cum este NUPO, sunt instrumente valoroase ce pot avea un impact pozitiv major în evoluția pacienților diabetici,” a continuat Popescu.

Potrivit Federației Asociațiilor Diabeticilor din România (FADR), în ultimii ani, rata diabetului a crescut cu până la 11,6%, situând România printre țările cu cea mai mare prevalență a diabetului din Europa.

La nivel mondial, se estimează că 537 de milioane de adulți cu vârsta cuprinsă între 20 și 79 de ani au diabet, majoritatea având diabet de tip 2. Sunt necesare strategii care vizează atât persoanele cu risc ridicat, cât și populația generală pentru a reduce creșterea prognozată a diabetului de tip 2 la 783 de milioane până în 2045.

Atât intervenția nutrițională, cât și prevenția sau intrarea în remisie, sunt factori extrem de importanți în gestionarea acestei boli și se bazează pe date științifice, ce au rolul de a informa, ajuta și motiva atât pacienții, cât și cadrele medicale de specialitate. Împreună cu alte beneficii pe care intervenția nutrițională le oferă în managementul diabetului de tip 2, îmbunătățirea nivelului glicemic, reducerea riscului de a dezvolta complicații și starea generală de sănătate sunt cele mai importante aspecte.



HWP5Red animated arrow down

youtube

Parteneriate

Logo Smartfert

 

knsdrift

Afilieri

 LMP2019

smart pol