Marți, 31 Decembrie 2019 09:42

Plugușorul Ligii Militarilor Profesioniști

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Aho, aho copii și frați
Stați puțin și ascultați,
Mic cu mare, deopotrivă
Plugușorul de la Ligă!

Acum la sfârșit de an
Caporalul Albu Dan,
Și echipa de titani
Vă urează la mulți ani!

Să fiți veseli și voioși
La suflet tot mai frumoși,
S-apărați țara și glia
Una este ROMÂNIA!

Ia pocniți din bice măi
Cum e datina la noi,
Să audă-ntreaga țară
Urătura militară!

Mănați măăăiii !!!! Hăăăăiiii!!!

Celor de la minister
Le urăm să aibă fler,
Îndârjire și putere
Succes la negociere!

Sănătate, viață lungă
Și buget să ne ajungă!
Să nu mai avem restricții
Când vorbim de Investiții!

Un an nou cu bucurie
Cele rele să se ducă,
Funcția succes să fie
Domnule ministru Ciucă!

Avem toți speranțe mari
Cei ce suntem militari,
Șeful de la Apărare
Are fler și-are valoare!

Ia vă adunați flăcăi
Și sunați din zurgălăi,
Strângeți puștile la piept
Dați Onorul cu respect!

Mănați măăăiii!!!! Hăăăăiiii!!!
.
OMM-ul e real
Luptă Liga pentru noi!
Militarul e egal
La pace sau la război!

OMM-u-i pentru toți
Nu contează ce grad porți,
Unii-l iau și alții nu
Oare e corect amu?

Mai avem o biruință
Rata pentru locuință!
Nu vom sta la datorie
Veșnic să plătim chirie!

Iară banii de chirie
Știm că este cu putință,
Convertiți-i să ne fie
Rate pentru locuință!

Ia mânați gradați, soldați
Lângă Ligă v-adunați,
mai sunt multe de făcut
Să gătăm ce-am început!

Mănați măi flăcai, să se audă în munți și văi !!! Hăăăăiiii!!!

Duceți plugul și mai sus
Multe mai avem de spus,
La cei ce dețin puterea
Și pot alina durerea!

Iaca mai trecu un an
La normă n-ați pus un ban!
Iară banii de chirie
I-ați blocat pentru vecie!

Vreți un SGP potent?
Dați bani pentru echipament!
Și ținută de oraș
Dacă vreți un bun ostaș!

Ia mai mânați măi flăcăi
Dumnealor nu știu că noi,
Ne cumpărăm fiecare
Însemnele militare!!

Alesul face și drege
Mai un ordin ,mai o lege,
Și-am ajuns să fim plătiți
Parcă-am fi afurisiți!

Cu formule separate
Salariul ni-l calculați
Nu muncim în altă parte
Ca să fim discriminați!

Cum se face că uitați
Și în seamă nu ne luați?
Știți bine că viața noastră
Se află la mâna voastră!

Mănați măi flăcai, să se audă în munți și văi !!! Hăăăăiiii!!!

Marinare sus te scoală
Să ceri diurnă egală,
De-i corvetă sau fregată
Tot în larg este plecată!

Șoferii poartă canoane
TAB-uri vechi și camioane,
Piesele de schimb lipsesc
Și tot timpul ei cârpesc!

Mutați plugu-n altă parte
La rețete compensate,
Fiindcă nu e echitate
Nici măcar la sănătate!

Copilul de SGP-eu
Scoate bani din portmoneu,
Iar alte categorii
Fac decont pentru copii!

Ia mai faceți plugul roată
Pân' la guvernanți la poartă,
Poate pun în aplicare
Legea care norme n-are!

Legea care mai conține
Un drept ce ni se cuvine,
Contract nedeterminat
Celor ce am excelat,
Cinsprezece ani de zile
Cu valoare, fără pile!

V-amintim să nu-i uitați
Și pe cei ce au fost dați,
Pe de-alături de sistem
Loviți parcă de blestem!

Vârsta a fost vina lor
N-au avut nici o carență,
Cu toți au muncit cu spor
Și cu mare competență!

Așadar și prin urmare
Da-ți-le vechimea care,
Să le dea extensie
Dreptul lor de pensie!

Mănați măi flăcai, să se audă în munți și văi !!! Hăăăăiiii!!!
.
N-avem case și palate
Nici averi nemăsurate!
Și trăim pe datorie
Ca întreaga Românie!

La mulți ani parlamentari
Nu-i uitați pe militari!
Nu uitați că dintre noi
Se aleg mereu eroi!

Prin străini dar și pe glie
Noi murim la datorie!
Am jurat pe tricolor
Să slujim acest popor!

Ia strigați camarazii mei
Poate s-or trezi și ei,
Și vor da cu ochii roată
Peste tot ce-nseamnă armată!

Mănați măăăăi!!! Hăăăiiii !!!!

La mulți ani stimați români
Vă urăm să fiți mai buni!
Fericire, sănătate
Mult respect și unitate!

Noi cu sânge tricolor
Vă salutăm cu onor!
Și vom fi la datorie
Pentru tine Românie!

Opriți plugul măi flăcăi
Că am obosit și noi!
Nu vom mai trăzni din bici
Dar mereu vom fi aici!

La anul și la mulți ani !!!!

Mulțumim Cap. Dogaru Adi

Parteneriate

Logo Smartfert

 

LMP2019

 

MediaSind