Vineri, 16 Aprilie 2021 17:19

VIDEO – „Ploaie de foc” în Marea Neagră. „Militarii sunt în măsură să îndeplinească misiunile primite”

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
VIDEO – „Ploaie de foc” în Marea Neagră. „Militarii sunt în măsură să îndeplinească misiunile primite” MApN

Cinci instalații APR ale Regimentului 52 Artilerie Mixtă „General Alexandru Tell” din Bârlad au lansat proiectile reactive către ținte aflate în largul Mării Negre!

- Clipul VIDEO cu lansările poate fi urmărit în secțiunea din josul paginii, imediat după articol -

Anunțul a fost făcut vineri, 16 aprilie 2021, de Ministerul Apărării Naționale (MapN), în contextul desfășurării exercițiului tactic cu trageri de luptă „Bizonul Negru 21” executat de militarii Regimentului 52 Artilerie.

Potrivit sursei citate, exercițiul s-a desfășurat în perioada 12-16 aprilie, în Poligonul Complex de Trageri Capu Midia.

Exercițiul a început cu deplasarea tehnicii către Poligonul Capu Midia și a continuat prin ocuparea poziției de tragere, pregătirea muniției pentru tragere și executarea misiunilor de foc.

„Lansatoarele s-au comportat exemplar, iar militarii din subordine au dat dovadă de profesionalism”, a declarat sublocotenentul George Popa, comandant secția 1 tragere din bateria 1 aruncătoare de proiectile reactive din cadrul Regimentului 52 Artilerie Mixtă.

La rândul său, plutonierul Lucian Fulganu, comandant instalație de lansare, a adăugat că militarii instalației „ca și ceilalți militari din cadrul bateriei” au făcut față cu brio acestei provocări.

„De obicei, noi executăm misiuni în poligoanele Statului Major al Forțelor Terestre – Cincu, Smârdan sau Babadag”, a mai precizat acesta.

Exercițiul a presupus verificarea, evaluarea nivelului de instruire, a deprinderilor motrice și disponibilitatea militarilor la un efort fizic și psihic îndelungat și s-a desfășurat împreună cu Forțele Aeriene și cu Forțele Navale.

Testarea nivelului capacității de reacție la misiunile primite

Într-o postare pe pagina de Facebook, vocile oficiale ale Regimentului 52 au precizat la rândul lor că, după un marș tactic de peste 400 km, artileriștii au ocupat pozițiile de lansare din poligon și au demonstrat că au deprinderi practice foarte bune în executarea misiunilor de luptă.

„Tragerile cu muniție reală din poligon au vizat testarea nivelului capacității de reacție la misiunile primite, a capacității de planificare și conducere a acțiunilor de luptă de către comandanții secțiilor de tragere și a comandanților instalațiilor de lansare. La sfârșitul activităților, comandantul regimentului, colonelul Costel-Sorin Bălan, a apreciat faptul că militarii sunt în măsură să îndeplinească misiunile primite în baremele stabilite, chiar dacă vremea nu a fost de partea militarilor”, se precizează în postarea de pe pagina de socializare a Regimentului 52.

Media

Parteneriate

Logo Smartfert

 

LMP2019

 

MediaSind

 

Cookies