Marți, 20 Aprilie 2021 12:14

VIDEO - MiG 21 LanceR, la pământ. Pilotul a reușit manevra de catapultare

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
VIDEO - MiG 21 LanceR, la pământ. Pilotul a reușit manevra de catapultare MApN (caracter ilustrativ)

O aeronavă MiG 21 LanceR din cadrul Bazei 71 Aeriană Cîmpia Turzii, care efectua un zbor de instrucție, s-a prăbușit marți, 20 aprilie 2021, în jurul orei 14:30, la în apropierea localității Dedrad, județul Mureș, într-o zonă nelocuită.

VIDEO cu cu pilotul care a fost transferat la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București, pentru tratament de specialitate și recuperare, în josul articolului.

„Pilotul a reușit să execute manevra de catapultare și este în stare stabilă, conștient și cooperant cu echipele de intervenție ajunse la fața locului”, anunțau inițial vocile autorizate ale MApN

Ulterior, în aceeași zi, comunicatorii ministerului de resort au confirmat că starea de sănătate a locotenent-comandorului Andrei Criste este stabilă.

„Ofițerul este, în prezent, internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, unde a fost evaluat de o echipă medicală, care a constatat că viața sa nu este în pericol și a autorizat transferul pacientului, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București, pentru tratament de specialitate și recuperare”, se preciza într-un comunicat de presă al MApN transmis spre seara zilei de marți.

Transferul a fost realizat în cursul serii aceleiași zile 20 aprilie 2021, cu o aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române (RoAF).

Miercuri, 21 aprilie 2021, reprezentanții MApN au transmis că locotenent-comandorul Andrei Criste, pilotul aeronavei MIG 21 LanceR prăbușită marți, 20 aprilie, în județul Mureș, care a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, a fost evaluat de o echipă multidisciplinară constituită din medici specialişti în medicină de urgenţă, neurochirurgie, chirurgie toracică, Anestezie Terapie Intensivă (ATI) şi chirurgie generală pentru evaluarea medicală, stabilirea diagnosticului şi instituirea conduitei terapeutice chirurgicale şi medicale.

„În urma consulturilor de specialitate şi a investigaţiilor clinice şi paraclinice efectuate, locotenent-comandorul Andrei Criste a fost internat, în Secţia ATI, cu diagnosticul politraumatism prin catapultare. Pilotul este conştient, cooperant, orientat temporo-spațial, stabil hemodinamic şi respirator. Conducerea MApN și echipa medicală se află în contact permanent cu familia”, au declarat cei de la ministerul de resort.

Locotenent-comandorul Andrei Criste este pilot militar din anul 2008 și are o experiență de 600 ore de zbor pe aeronave supersonice, fiind certificat ca pilot operațional pe aeronave MiG-21 LanceR.

Aeronava implicată în incidentul aviatic decolase în jurul orei 14.00 de pe baza aeriană din Câmpia Turzii, pentru a executa un zbor de instrucție împreună cu alte două aeronave de același tip.

imagini amatorÎn timpul executării misiunii, pilotul a raportat că se află într-o situație de urgență și s-a catapultat, aeronava prăbușindu-se în zona localității Dedrad, județul Mureș, în afara ariilor locuite. Celelalte două aeronave au revenit în bază, în siguranță, în jurul orei 15.00.

Cazul este cercetat de Parchetul Militar, iar circumstanțele accidentului vor fi investigate de o comisie numită de șeful Statului Major al Apărării. De asemenea, în conformitate cu procedurile-standard, au fost sistate zborurile de instrucţie cu acest tip de aeronavă până la finalizarea anchetei de specialitate.

Avioanele MiG sunt unele dintre cele mai vechi din dotarea armatei. Primele au fost achiziţionate în 1962.

Forţele Aeriene Române au iniţiat în anul 1992 un program de modernizare a aparatelor MiG 21, pentru a asigura interoperabilitatea cu NATO şi pentru a mări capacitatea acestora de a executa misiuni la cerinţele luptei aeriene moderne. În prezent sunt în serviciu doar avioane modernizate MiG 21 Lancer A (pentru misiuni aer-sol), Lancer B (versiune de instruire) şi Lancer C (optimizate pentru misiuni aer-aer).

Avionul este echipat cu un scaun de catapultare KM-1M, ce asigură salvarea echipajului la înălţime 0 şi o viteză minimă de 130 km/h.

Avioanele MiG au o lungime de 14,5 metri, înălţimea de 4,1 metri şi anvergura de 7,15 metri. Greutatea avionului gol este de 5.750 de kilograme, iar greutatea maximă la decolare trebuie să nu depăşească 10.400 de kilograme.

Media

Parteneriate

Logo Smartfert

 

LMP2019

 

MediaSind

 

Cookies