Semnalele date în ultima perioadă de oficiali ai ONU cu privire la posibilitatea crescândă a unui atac nuclear al Rusiei asupra Ucrainei, demers care ar genera urmări de neimaginat la nivel mondial, are ecouri tangențiale și la București.
În data de 14 mai 2022, secretarul general al ONU, António Guterres, trăgea un serios semnal de alarmă cu privire la posibilitatea unui atac nuclear în Ucraina și declara că „perspectiva unui conflict nuclear, cândva de neconceput, este acum din nou în domeniul posibilității”.
„Escaladarea în continuare a războiului, fie din întâmplare, fie din intenție, amenință întreaga umanitate. Creșterea alertei forțelor nucleare rusești este o evoluție înfiorătoare. Perspectiva unui conflict nuclear, cândva de neconceput, este acum din nou în domeniul posibilității. Securitatea și siguranța instalațiilor nucleare trebuie păstrate”, menționa Guterres nu demult.
Zilele acestea, șeful direcției pentru coordonarea asistenței umanitare de urgență a Oficiului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), Ramesh Rajasingham, admitea la rândul său posiblitatea declanșării un conflict nuclear în Ucraina, citat de RIA Novosti și preluat de Then24. Potrivit oficialului ONU, perspectiva anterior de neconceput a unui conflict cu utilizarea armelor nucleare a devenit acum destul de reală.
Pe de altă parte, Pentagonul nu vede niciun motiv pentru ca actualul conflict din Ucraina să devină unul nuclear. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, menționa nu demult că a fost de acord cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov că nu pot exista câștigători într-un război nuclear și că acesta nu ar trebui să fie început.
Chiar dacă Occidentul acționează încă în paradigma situației puțin probabile a declanșării unui conflict nuclear în perioada următoare, autoritățile de la București nu stau cu mâinile în sân.
Exercițiul medical interinstituțional MASCAL 22
Conform precizărilor MApN, acțiunea mai sus amintită s-a desfășurat în perioada 16 și 25 mai, succesiv, în Baza militară 99 Deveselu își în Bazele aeriene 85 „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”, din Bacău, și 57 Mihail Kogălniceanu.
La activitate, organizată de Comandamentul Forțelor Întrunite al MApN, au participat peste 200 de militari și civili cu circa 40 de mijloace tehnice (ambulanțe simple și pentru victime multiple, autospeciale de stingere a incendiilor, de descarcerare, de prima intervenție și comandă, precum și PIRANHA de tip MEDEVAC) din MApN, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Ministerului Sănătății (MS), precum și militari aliați din bazele militare menționate.
Scenariul exercițiului a fost fictiv și a avut ca scop verificarea și exersarea punerii în aplicare a „Planurilor de intervenție în cazul unei situații cu victime multiple”.
Forțele participante au avut oportunitatea de a se antrena împreună și de a acționa coordonat pentru aplicarea planurilor de intervenție în astfel de situații, precum și de a exersa cooperarea interinstituțională în situația producerii unor incidente cu victime multiple.
„Acest exercițiu, aflat la prima ediție, va putea fi permanentizat, cu frecvență anuală”, anunța MApN prin intermediul unui comunicat de presă. „MASCAL este un eveniment în care numărul, tipul sau severitatea leziunilor victimelor depășesc capacitatea și capabilitățile unei formațiuni medicale. Astfel, declanșarea acestuia nu este determinată de tipul sau amploarea incidentului care a generat victimele, ci de capabilitățile disponibile la nivelul formațiunii medicale.”
Iodura de potasiu în farmacii
Potrivit unui ordin recent al Ministerului Sănătății, în termen de șapte zile de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti predau, pe bază proces verbal de predare-primire, medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate către farmaciile din listă.
Fiecare farmacie va primi, odată cu medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate, toate informaţiile necesare despre condiţiile de administrare a acestuia.
Cantităţile distribuite către farmaciile din listă se stabilesc de către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cu avizul Ministerului Sănătăţii.
„Medicul de familie, începând cu prima consultaţie acordată, inclusiv pentru consultaţiile programate, eliberează, ca măsură strict preventivă, prescripţia medicală pentru ridicarea din farmacia comunitară a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate pentru pacient, dacă acesta este eligibil. Pentru pacientul minor aflat în evidenţa proprie, medicul de familie eliberează reprezentantului legal al acestuia, prescripţia medicală pe numele pacientului minor. După eliberarea prescripţiei medicale, medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate se ridică din farmaciile din listă”, se arată în ordinul MS.
Farmaciile din listă eliberează medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate în mod gratuit, exclusiv în baza prescripţiei medicale emisă de medicul de familie în formatul original.
Odată cu medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate, farmaciile pun la dispoziţia pacientului sau a aparţinătorului şi informaţiile privind modul de administrare, conform Fişei informative pentru pacienţi cu privire la acest medicament.
La ridicarea din farmacie, persoanele semnează Acordul pacientului privind administrarea tratamentului cu medicamentul iodură de potasiu. Acordul semnat se păstrează în farmacie împreună cu formularul original al prescripţiei medicale emisă de medicul de familie.
Medicii de familie prescriu o singură dată comprimatele de iodură de potasiu pacienţilor eligibili aflaţi în evidenţa proprie precum şi pacienţilor eligibili care nu au medic de familie, utilizând formularul de reţetă simplă tip PRF. Pentru pacientul minor, medicul de familie eliberează reprezentantului legal al acestuia prescripţia medicală pe numele pacientului minor.
Persoanele care nu au medic de familie, respectiv reprezentanţii legali ai minorilor care nu au medic de familie, se pot prezenta la orice cabinet de medic de familie şi completează declaraţia pe propria răspundere în faţa medicului de familie.
În cazul pierderii prescripţiei medicale, medicul de familie eliberează un duplicat, la solicitarea scrisă a pacientului pe numele căruia a fost eliberată prima prescripţie medicală sau pe numele minorului, după caz, menţionându-se distinct pe formular „DUPLICAT”.
Perioada maximă de stocare a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate în farmaciile din listă este de șase luni de la data recepţiei. La finalul perioadei de șase luni farmaciile din listă predau către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti cantităţile rămase în stoc, precum şi acordurile pacientului privind administrarea tratamentului şi prescripţiile pe baza cărora au eliberat medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate, pe baza de proces verbal de predare-primire.
Potrivit ordinului MS, este interzisă orice campanie publicitară care să facă referire la anumite beneficii, recompense şi/sau alte facilităţi legate de distribuirea către populaţie a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate, fiind permise doar afişarea informării asupra activităţii de distribuire către populație a acestui medicament, la loc vizibil în farmacia cu circuit deschis care distribuie, publicarea pe pagina web a Ministerului Sănătății sau publicarea campaniilor de informare desfăşurate de autorităţile publice centrale.
„Amenințarea unui război nuclear nu poate fi exclusă complet”
Pe fondul invaziei rusești în Ucraina și al furnizării de echipamente militare occidentale la Kiev, politicienii au început să vorbească din ce în ce mai mult despre amenințarea războiului nuclear. Astfel, ministrul german de externe, Annalena Berbock, citată de BB-CNTV, a spus că din cauza a ceea ce se întâmplă în Ucraina, amenințarea unui război nuclear nu poate fi exclusă complet. Ministrul de Externe Serghei Lavrov a spus că amenințarea unui război nuclear este „reală” și inadmisibilitatea sa este poziția de principiu a Rusiei.
În același timp, se aud tot mai multe voci care vorbesc despre imposibilitatea războiului nuclear, deoarece aceasta ar însemna sfârșitul civilizației. După cum a subliniat Igor Vishnevetsky, director adjunct al Departamentului pentru neproliferare și control al armelor din cadrul Ministerului de Externe rus, un conflict nuclear „nu poate fi permis sub nicio circumstanță”.